CIFRE ȘOCANTE: În lume există în prezent 124 de milioane de COPII OBEZI
- Simona Stupar
- 11 octombrie 2017, 13:47
Experții în sănătate și alimentați cer măsuri în privința alimentelor nesănătoase, după ce numărul copiilor obezi a crescut de 10 ori, în ultimii 40 de ani.
Obezitatea infantilă este în creștere în lume și pune în pericol viața a milioane de copii, afectați de stare de sănătate proastă și morbiditate infantilă, potrivit unei analize majore a datelor din prezent.
Pe lângă datele studiului, un articol publicat de The Guardian arată că costul global al obezității va fi de 1,2 trilioane de dolari până în 2025, conform estimărilor. Organizația Mondială a Sănătății face un apel ca fiecare țară în parte să ia măsuri pentru a se evita costurile enorme, umane și economice, legate de obezitatea care provoacă diverse afecțiuni.
Noile date furnizate de Imperial College London, publicate de jurnalul medical Lancet, arată că în 1975 existau 5 milioane de fete obeze, dar până anul trecut numărul a crescut la 50 de milioane. Numărul băieților obezi a crescut de la 6 milioane la 74 de milioane, în aceeași perioadă.
Dr Fiona Bull de la OMS arată că lumea trebuie să rezolve problema obezității epidemice, prin analiza a ceea ce mâncăm și de ce, ca și motivul pentru ca nu suntem mai activi din punct de vedere fizic.
„Este nevoie ca lumea să combată promovarea, marketingul, prețurile și publicitatea mâncării nesănătoase, cu multă sare, zahăr și calorii”, a spus ea. Întrebată dacă ea crede că țările ar trebui să ia măsuri împotriva Big Food - un număr de mic de corporații uriașe care produc majoritatea mâncării semipreparate, ambalate - ea a spus „da”, referindu-se la reducerea cantităților de sare și zahăr în hrana și băutura procesată în Marea Britanie.
„Marea Britanie a demonstrat că se poate face cu colaborarea industriei, care este parte a soluției”, a explicat ea.
Professor Majjid Ezzati, autor al studiului privind obezitatea de la Imperial College London spune că există foarte puține politici și programe în diverse țăro pentru a se încuraja consumul de alimente sănătoase, cum ar fo cerealele integrale și fructele, prin scăderea prețului, astfel încât să poată fi cumpărate și de familiile sărace.
Conform datelor studiului, unul din 10 copii este obez. Există diferențe mari între familiile bogate și cele sărace. În Anglia, 11.7% dintre copiii de clasa a 6 a, în vârstă de circa 11 ani, sunt obezi, făcând parte din 5% cei mai bogați din populație, dar 26% erau obezi între cei 5% cei mai săraci din populație.
Obezitatea la adulți continuă să crească peste tot în lume. În 1975 erau 100 de milioane de obezi la nivel global, iar anul trecut erau 671 de milioane de obezi. Alți 1,3 miliarde de adulți erau clasificați ca supraponderali, ceea ce provoacă probleme de sănătate și poate conduce la obezitate.
Cea mai mare creștere a numărului de copii și adolescenți obezi cu vârste între 5-19 ani, din 1975 până acum, s-a înregistrat în Asia de Est, în țări precum SUA, Marea britanie, Irlanda, Canada, Australia, Noua Zerelandă, în Orientul Mijlociu și Africa de Nord.