ASALT în SUA: șefii Google, Twitter și Facebook vot fi AUDIAȚI în CONGRESUL american

ASALT în SUA: șefii Google, Twitter și Facebook vot fi AUDIAȚI în CONGRESUL american

Rusiagate nu se stinge, din contră, cercetările iau amploare. Senatul american şi Camera Reprezentaţilor au cerut oficial companiilor Google, Facebook şi Twitter să depună mărturie în cadrul anchetelor privind posibila influenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Iar audierile vor fi publice, ca dovadă că se doreşte adevărul scos la lumină cât mai repede.

Comisia Camerei Reprezentanţilor care anchetează posibila influenţă rusă în alegeri, a anunţat că vrea ca reprezentanţi ai acestor companii să depună mărturie.

Între timp, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a respins comentariile lui Donald Trump, potrivit căruia reţeaua de socializare a fost folosită împotriva sa, scrie BBC News. Preşedintele american a acuzat platforma că este “anti-Trump”. El a formulat critici similare la adresa New York Times şi Washington Post.

Potrivit lui Mark Zuckerberg, campaniile candidaţilor au “cheltuit sute de milioane făcând publicitate online”, adică “de 1.000 de ori mai mult decât orice anunţuri problematice pe care le-am găsit”.

Zuckerberg şi-a exprimat regretul pentru că a spus, în ziua în care a fost ales Trump, că este o “nebunie” să spui că dezinformarea de pe Facebook a schimbat rezultatul alegerilor, pentru că a sunat ca şi cum ar fi minimalizat situaţia.

El a promis că Facebook va “continua să construiască o comunitate pentru toată lumea” – şi să “apere împotriva statelor naţiuni care încearcă să răspândească dezinformări şi să submineze alegeri”.

Facebook a acceptat săptămâna trecută, în urma unor presiuni, să furnizeze Congresului conţinutul mesajelor cu caracter politic, finanţate de interese ruse prin cumpărarea de publicitate pe platforma online.

Potrivit presei americane, "aceste mesaje urmăreau să creeze tensiuni politice în diverse domenii, pentru a submina credibilitatea democratei Hillary Clinton, care conducea în sondaje. Kremlinul neagă orice implicare în alegeri", titrează timpul.md

Ne puteți urmări și pe Google News