Opinii EVZ
La ONU, Rusia se vrea marele pacificator al lumii în fața belicosului impredictibil președinte Trump
Într-o dorință de a reveni în prim plan la nivel global ca superputere, Rusia a utilizat Adunarea Generală a ONU din acest an pentru a da noi lovituri Statelor Unite și a se profila ca marele pacificator al lumii, în fața agresivului și impredictibilului Președinte american Donald Trump.
Deși formal a încercat să-l protejeze pe actualul președinte, punând blamul relațiilor tensionate ruso-americane actuale pe Barack Obama, deținător al Premiului Nobel pentru Pace, reprezentantul Rusiei la reuniunea ONU, ministrul de Externe Serghei Lavrov, a uitat brusc de anexarea Crimeii, de modificarea frontierelor prin forța armelor de către Rusia, de agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, de ocuparea regiunilor georgiene Osetia și Abkhazia de către trupele ruse și de presiuni constante pentru a impune suveranitatea limitată de propriile interese în tot spațiul post-sovietic și se prezintă ca o fecioară ingenuă și actor rațional critic în fața iresponsabilității și „militarismului american”.
Astfel, în conferința de presă susținută vineri la ONU, Serghei Lavrov a declarat că nivelul cel mai scăzut al relațiilor ruso-americane de astăzi se datorează administrației americane a lui Barack Obama, „revanșardă” și „fără inimă”, care a declanșat „o isterie rusofobă” în SUA, legată de pretențiile că Rusia ar fi interferat în campania pentru alegerile americane de partea lui Donald Trump, continuând să susțină că nu există nici o probă prezentată. Confruntat cu faptul că probele ar fi clasificate și că Secretarul de Stat Rex Tillerson le-ar fi văzut, dar ele nu sunt deschise spre a fi împărtășite, Serghei Lavrov a motivat nu că Rusia nu ar fi făcut nimic, ci că nu există probe ca Rusia să fi făcut ceva, sau chiar dacă ar exista, ele nu i-au fost prezentate formal, deci nu are cum răspunde.
Un alt element de apărare al Rusiei lui Putin în privința ingerințelor în alegerile americane a fost faptul că sistemul american e atât de slab și sunt scurgeri atât de frecvente încât, dacă ar fi fost informații reale, ele ar fi ajuns în spațiul public sau la Moscova. Deci informațiile nu ar exista pentru că, altfel, sistemul american atât de permeabil cu informațiile clasificate ar fi transmis deja prin media și aceste informații, iar cum ele nu se regăsesc în presă și nici nu au fost prezentate Rusiei formal sau public, înseamnă că nu există. Diplomat de top, Lavrov nu e atât de superficial încât să afirme vehement, explicit și tare că Rusia nu a acționat niciodată în acest sens, nu s-a implicat, nu a dorit nici nu a încercat să schimbe rezultatul votului și să determine alegerea lui Trump ca Președinte, acest lucru lăsându-i libertatea de mișcare suficientă pentru ca, în condițiile în care asemenea probe apar, să poată să se replieze în spațiul găsirii explicațiilor pentru aceste probe particulare. A afirma explicit și fără echivoc că Rusia nu s-a implicat reprezenta un risc ca să fie decredibilizat ca persoană care apără pozițiile țării tale atunci când adevărul iese la iveală. Pe logica lui Lavrov, Rusia a intervenit evident în alegerile americane, pe toate liniile, a vrut alegerea acestui președinte și a alterat sistemele americane, dar mizează pe faptul că probele nu pot fi arătate public pentru că ele ar trăda instrumentele americane în a superviza internetul și circulația datelor pentru a proba sursele acestor atacuri.
Nici Donald Trump nu a scăpat de atacurile lui Lavrov chiar dacă, ca și în primul caz, greutatea a fost lăsată pe establishmentul american din jurul președintelui American și pe „bombele cu ceas” lăsate de Obama în sistem, susțineri constante ale lui Donald Trump, deci credibile pentru publicul american. În chestiunea nucleară nord-coreeană, schimbul de cuvinte dure între Trump și Kim Jong Un i-a permis lui Lavrov să plaseze Rusia în postura de mediator împăciuitor, susținând că schimbul de cuvinte e foarte dur și că trebuie „calmate capetele înfierbântate” de ambele părți, solicitând contacte și negocieri directe americano-nord-coreene.
Această abordare bilaterală și nu multilaterală, în formatul existent, mută costurile și responsabilitatea doar în curtea americanilor, eludând elementele de bază în discuție, respectiv cum a ajuns Coreea de Nord atât de repede la capabilitate nucleară și balistică, cu 4 ani mai devreme, și responsabilitatea Rusiei și a Chinei în acest transfer de tehnologie și în finanțarea programului nuclear și balistic nordcoreean. Spre deosebire de China, care a realizat pericolul legitimării depline a implicării SUA în regiune, prin existența unui pericol și amenințări directe la adresa sa, cu consecințe directe asupra îndiguirii Chinei, Rusia încearcă să ațâțe spiritele pentru a fi și ea implicată în criza unde nu are nici resurse, nici pârghii de influență, dar în care a stricat și a deteriorat atmosfera și echilibrul prin transferul tehnologic de motoare cu combustibil solid pentru rachetele balistice intercontinentale.
Recomandările noastre
