Românii din patru orașe se privesc în ochii pentru pace

Românii din patru orașe se privesc în ochii pentru pace

Timișorenii, bucureștenii, brașovenii și clujenii sunt singurii români care vor celebra ”săptămâna păcii”. Sâmbătă vor ieși din case pentru a se privi în ochi, preț de un minut, cu străinii.

Timișorenii sunt așteptați în Parcul Botanic să se privească în ochi timp de un minut, în cadrul celui mai mare eveniment de experimentare a contactului vizual, organizat la nivel mondial. Pentru bucureșteni adunarea se dă în Piața Revoluției, iar clujenii sunt așteptați în Parcul Central. Brașovenii se adună în Piața Sfatului.

World’s Biggest Eye Contact Experiment are loc  în cadrul UN International Week of Peace – Săptămâna Internațională a Păcii, la care au aderat mai multe țări, precum Italia, Franța, Anglia, Polonia, Danemarca, Elveția, Belgia, Grecia, Portugalia, Spania, Croația, Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă, China, Bulgaria, India, Japonia.

Privitul în ochi în semn de pace este, la origine, un experiment lansat de organizația The Liberators din Australia, pentru a demonstra că există dragoste și umanitate, indiferent de lucrurile care ne diferențiază: naționalitate, religie, vârstă etc. Toate țările participante vor ajuta în creerea unui videoclip global care să transmită un mesaj de pace prin conectare umană.