HOROSCOP Dezvăluirea tainelor. Arhistrategul Mihail, protectorul inginerilor hidroenergeticieni │ Horoscopul lui Dom’ Profesor
- Radu Ştef ănescu
- 6 septembrie 2017, 00:19
HOROSCOP Cineva, becher, persoană importantă, vorba lui Caragiale, spunea că a venit timpul și că cei care știu, să spună. Sfântul Ioan-Paul al II-lea, despre el este vorba. Dezvăluirea tainelor are, în contextul existenței jurnalisticii isterice de scandal, a tabloidelor și a ”fake news”, un caracter comic: adevăratele informații, cele care contează, se pierd în masa de stupidități, vulgarități și minciuni.
HOROSCOP Pe 6 septembrie s-au născut Jane Addams, marchizul de Lafayette, Roger Waters, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon, Valentin Tănase.
În calendarul creştin ortodox, pe 6 septembrie, este Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihai în Colose. Sf. Eudoxie şi Macarie. Post
HOROSCOP Folcloric, în "Kalendar" este "Ciuda lui Arhanghel", sărbătoare populară ţinută mai ales de femei. Dacă femeia n-o ţine, bărbatul umblă înciudat tot anul. Nu se coase, nu se spală. Zi foarte periculoasă: „Nu te teme de Mine, dar teme-te de Ciuda Mea!” (Niculiţă-Voronca). Fiecare trebuie să se ferească de sfadă şi ceartă, pentru a nu fi mânios tot anul. (Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, pagina 171).
HOROSCOP Cineva, becher, persoană foarte importantă, vorba lui Caragiale, spunea că a venit timpul și că cei care știu, să spună. Sfântul Ioan-Paul al II-lea, despre el este vorba. Dezvăluirea tainelor are, în contextul jurnalisticii isterice de scandal, a tabloidelor și a ”fake news”, un caracter comic: adevăratele informații se pierd în masa de stupidități, vulgarități și minciuni. Poate că acesta este și scopul. Inițierea contemporană nu se mai face de la maestru la ucenic. Cel care știe, publică o carte, scrie un articol. Îl citesc zece, o sută, o mie, zece mii, poate mai mult. Dar, doar câțiva, poate unul singur, înțelege despre ceea ce este vorba.
O să vă istorisesc ceva, despre ziua de astăzi, 6 septembrie, ziua în care Arhistrategul Mihail a făcut o minune.
Iată cum este descrisă, minunea, în Viețile Sfinților, pagina 14:
”Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a construit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.
Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.”
Pe acest episod se bazează faptul că Arhanghelul Mihail este protectorul și Sfântul hidroenergeticienilor. Este vorba de lucrări hidro, apariția unui izvor, apoi o lucrare, întâi cu rea credință, cei care au abătut râul, apoi o lucrare a Sântului, o minune, de protejare a bisericii, prin diriguirea apei.
HOROSCOP Am aflat acest lucru prin anul trei de Politehnică de la profesorul Boisnard care avea un curs de Hidrologie și Energetică Generală.
Probabil că acest lucru, faptul că Arhistrategul Mihail este Sfântul hidroenergeticienilor, s-a uitat la Politehnică, după cum s-a uitat și ritualul de inițiere ca inginer energetician. Sandu Diaconu, decanul Energeticii și șef de catedră, constructorul Porților de Fier I, ne pregătea ca pe nimeni alții, eram un fel de trupe speciale. ”Ăia de la electronică pot să greșească, ard un transistor, acolo, la fel și cei de la TCM, rebutează o șaibă, mare lucru, voi hidroenergeticienii nu puteți greși niciodată, la o greșeală a voastră mor zeci, poate sute de mii de oameni!” ne avertiza profesorul al cărui examen ținea opt ore.
HOROSCOP La banchetul de absolvire i-am făcut un cadou, din partea anului, o icoană de argint cu Sfântul Arhanghel Mihail. O operă superbă a atelierelor Patriarhiei, făcută pentru un prinț al bisericii, care însă nu a mai putut ajunge în România, l-a chemat Șeful cel Mare la El.
Când i-am dat cadoul, Sandu Diaconu a zâmbit, credea că este o carte. A zis, cam grea cartea asta. Dar când a despachetat cadoul, așa se face, i s-au mărit ochii și, cu tot respectul, parcă am văzut o lacrimă în ochii lui duri de șef de șantier de zece mii de oameni. A sărutat icoana și a întrebat dacă este sfințită. Când i-am spus că este de la Patriarhie pregătită pentru Atenagora, a zis că i-a intrat fum în ochi. Marele inginer și profesor lăcrima de emoție.
Am aflat, mai apoi, de la Dante Turjan, coleg de grupă, căzut de mult, la datorie, că icoana Arhistrategului Mihail a fost furată din biroul decanului, în împrejurări misterioase.
HOROSCOP Haideți să luăm o pauză, m-a sunat deja de cinci ori pe Skype finul meu din cercul interior al lui Elon Musk. Poate fi ceva interesant și dacă mi se permite o să vă istorisesc și domniilor voastre.
Nu înainte să vă promit că mâine o să vă mai dezvălui o taină, taina sabiei Arhistrategului Mihail.
Doar de aceea, mâine este, ca să mă țin de cuvânt, o altă zi!
⃰ ⃰ ⃰
HOROSCOP
BERBEC Dimineaţa poţi să obţii ceva important, dacă reuşeşti să-ţi stăpâneşti agresivitatea zodiacală proverbială. Conjunctura astrelor te avantajeză să fii elocvent și să ai argumente puternice. Dimineaţa zilei este foarte dinamică, perioadă în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei noi. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Configuraţia planetelor iţi prezice relatii cordiale şi armonioase cu semnele de aer şi apa şi mai puţin favorabile cu zodiile de foc şi pamant. Chiar nu merită să te consumi pentru cineva care este superficial şi neserios. Mai bine du-te la cumpăraturi în supermarket!
HOROSCOP
TAUR Supraveghează-ţi cu mare grijă dorinţa să deţii lucruri extravagante şi scumpe şi să faci cheltuieli mari, să investeşti în lucruri multe, inutile, dar drăguțe. Nu promite nimănui, nimic! O zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Pe total o zi activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. Lucrarile s-au aglomerat din nou, ai mult de munca și niciun chef. La prânz poate este bine să-ţi îndulceşti viaţa aşa că oferă-ţi o prăjitura, sau o înghețată şi dă telefon unei prietene, poate ieşiti pe seară la un film şi la un suc in oraş. Pâna la urma în urma efortului făcut o sa pici pe seară ca după o coridă fără învins și învingător.
HOROSCOP
GEMENI Astăzi nu trebuie sa faci din problemele altora cruciade proprii, dar nici să ignori pe cei din jur care au cu adevărat nevoie de ajutor. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţionat! Primeşti veşti, unele bune. Te bucuri pentru că o problemă care te obseda pare că se rezolvă, dar realizezi că depinde de altcineva, nu de tine. Pare o aprobare, sau o soluţie de drept. Din nou o zi relativ favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Astăzi, în urma unei discuţii de la serviciu realizezi că stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveşte cu visele tale. Cu mai mult efort, ambiţie şi noroc o să ajungi unde iti doresti.
HOROSCOP
RAC Trebuie neapărat să folosești corect înțelesul evenimentelor din ultimul timp! Aspecte favorabile par că te avantajează, mai ales în planul mental, şi, prin urmare logică, pe plan social. Zodia guvernată de Lună are astăzi o zi bună pentru promovarea cu succes a intereselor personale. Noi idei par să se contureze. Realitatea de azi este cam vulgara, oamenii cam rudimentari, aşa că trebuie sa dai dovada de exigenţă în alegerea anturajului, mai ales cu cine ieşi în oraş în seara asta. Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă, cu proiecte pentru toamnă.
HOROSCOP
LEU Iniţiezi un fel de selecţie, în sensul că propui teste emoționale virtuale celor din jurul tău. Verificarea prietenilor şi a colegilor te ţine ocupat toată ziua, aşa că nu ai timp de altceva. Ai nevoie de mai multă energie, de mai mult efort. Astăzi poţi să prevalezi printr-o mai bună organizare, dar şi prin odihnă suficientă. Vitaminele şi sportul te pot ajuta, de asemenea. Mijlocul săptămânii de lucru pare să fie liniştit, chiar monoton. Poţi folosi această zi de miercuri ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. S-ar putea să ai nevoie de ajutor! Daca este vorba de treburi casnice nu te speti, pune-i pe toţi la treaba!
HOROSCOP
FECIOARĂ Intuiţia te ajută astăzi, ca să eviți multele conflicte, certuri şi tensiuni din jurul tău. Domeniul sentimental este avantajat. Solo, sau în duo, ai o seară agreabilă cu multe promisiuni. Astăzi trebuie să te descurci singur, iar dacă ai succes nu trebuie să împarţi laurii victotiei cu nimeni. Oricum, anturajul tău este foarte ocupat şi tensionat aşa că nu ai de ales. Zi favorabilă discuţiilor, verbului, clarificării unor probleme, cumpărăturilor de mărfuri ieftine. Hârtiile semnate astăzi pot fi mai târziu, lovite rapid de nulitate, deci nu semna contracte de cablu, donatii pentru nu-ştiu-ce-chestie, convocatorul pentru şedinta de bloc, împrumuturi la bancă!
HOROSCOP
BALANŢĂ În limite acceptabile, astăzi poţi să reuşeşti în mai tot ce faci, deoarece ai o conjunctură favorabilă. Seară distractivă, poate la un film, poate, în oraș, la o plimbare cu cei dragi! Atenția ta se îndreaptă către o situație mai veche, importantă. Trebuie să dai dovadă de calm şi tact ca să poţi rezolva o problemă, o situaţie, care pare dificilă. Nu te repezi, gândeşte-te bine, ia toţi factorii în consideraţie şi vei reuşi. În cursul dimineţii evită disensiunile, mai ales dacă discuţi cu un colectiv de oameni. Nu da ocazia formării unor opinii colective. Mai ales dacă aceste opinii crezi că nu îţi sunt favorabile. Ai mare nevoie de un consilier de taina, dar incă nu ştii in cine poţi avea incredere. Stelele spun să mai astepti cu confesiunile.
HOROSCOP
SCORPION Poţi să te grăbeşti încet, ai talentul acesta! Cu toate că eşti în criză de timp, astăzi reuşeşti mai întotdeauna să te găseşti la locul potrivit şi la momentul indicat, salvând situaţia! O dimineaţă plină şi cam monotonă, până la urmă, în care vorbeşti cu copii şi/sau părinţii la telefon. La serviciu umblă zvonuri de reorganizare şi nu prea aveţi de lucru. Semn rău! O masă de prânz obişnuită, dar ceva mai insufleţită. Urmată de o după amiază monotonă în care te uiţi la televizor şi nu vezi nimic. Nimic notabil, nimic memorabil, nimic important. Una dintre zilele acelea în care te întrebi mai târziu, ce ai făcut, de fapt?!
HOROSCOP
SĂGETĂTOR Poate că ai alte preocupări decât cei din jurul tău. Te simți singur și neînțeles. Încearcă să găsești interese și pasiuni comune, să-ți faci aliați și prieteni. Nu este greu, zâmbește! Astăzi limitează-te doar la activitatea obișnuită. Visele tale pot să prindă contur, aspectele astrologice sunt favorabile. Nu chiar aşa cum ţi-ai dori, nimic şi nimeni nu este perfect, dar totul pare că se sfârşeşte cu un happy-end. Sanatatea este bună, dar atenţie la durerile de cap. Durerile de cap pot fi şi de dinţi, cu siguranţă, poate şi o sinuzită rebelă, dar, tradițional pe Săgetători îi dor pulpele. Atenţie la pierderea de energie, la oboseala cronică.
HOROSCOP
CAPRICORN O zi favorabilă. Mai ales dimineaţa, când ai capul limpede şi eşti gata să iei hotărâri inspirate. Învață corect cum să utilizezi noutățile din viața ta, mai ales dacă e tehnologie de vârf! Astăzi ai un fel de îndemânare în a spune lucruri cum trebuie exact cui trebuie. Comunicarea nu este punctual tău forte, dar astăzi ești avantajat. Obții acordul persoanelor în cauză. Exprimă-te clar, propriu, exact – aşa vei da impresia de competenţă şi profesionalism. Astăzi este ziua noutăţilor. Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi, poate noi simţăminte şi sentimente. Totuşi, nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.
HOROSCOP
VĂRSĂTOR Ca să fie totul în regulă, astăzi trebuie să te concentrezi, să nu te laşi sedus de propuneri facile, dar, potențial periculoase. Ca să iei o decizie bună, sfătuieşte-te cu cei apropiaţi! Trebuie să ai mai mult discernământ. Nu te mai lăsa minţit de ştirile negative, care au scop doar să-ţi controleze viaţa. Dă curs azi la ce este bine pentru tine, familia ta. Toate aspectele sunt favorabile, chiar cele care ţin strict de proiectele tale personale, adică de iluziile pe care ţi le faci. Ai timp, în sfârşit, să stai de vorbă îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa. Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la mare distanţă, drumurile sunt în continuare nesigure, spune conjunctura astrologică.
HOROSCOP
PEŞTI Prea multă presiune, prea multe pe umerii şi sufletul tău! Dar, pragmatismul tău poate fi folos astăzi, viziunea ta realistă poate aduce succes. O zi obositoare, dar care trece repede. Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. De exemplu astăzi, miercuri, ziua lui Mercur - posibilă zi de cumpărături, te gândeşti cum să faci să cheltuieşti mai puţin. Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic. Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi si indraznețe, dacă nu comice, mai ales daca lucrezi în domenii legate de copii.