Întoarcere lui Coldea la portofelul SRI ia proporții în Parlament

Întoarcere lui Coldea la portofelul SRI ia proporții în Parlament

Comisia parlamentară de control a activității SRI ia în calcul să verifice, la începutul sesiunii parlamentare, dacă încadrarea lui Florian Coldea ca profesor la facultatea SRI a respectat legea. Un alt subiect aflat pe agenda parlamentarilor este verificarea unor informații apărute în presă, potrivit cărora procurorul-șef al DNA ar fi permis transmiterea unor date de la DNA către SRI.

Pressone.ro a dezvăluit că fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, a ajuns conferențiar universitar la Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul", facultatea SRI, deși nu îndeplinea toate criteriile cerute de legislație. Coldea a obținut funcția didactică după un scandal de proporții legat de vacanțele pe care le făcea alături de fugarul Sebastian Ghiță.

Unul dintre membrii comisiei de concurs care l-a admis pe Coldea să predea la facultatea SRI, Remus Pricopie, a spus Agerpres că dosarul de admitere a fost „foarte bun”. "Florian Coldea are o experiență didactică de ani buni. A predat mulți ani la Academia Națională de Informații având calitatea de lector și cadru didactic asociat. Nu văd care este subiectul excepțional în discuție pentru că domnia sa a participat la un concurs conform metodologiei afișate de universitate, dosarul este foarte bun. Mai mult, dincolo de evaluatori, în cadrul dosarului domnia sa a prezentat o serie de recomandări inclusiv de la profesori străini”, a spus Pricopie, care a fost membru al comisiei de concurs.

În spațiul public au apărut în ultima perioadă mai multe documente semnate de către procurorul-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, prin care ar fi fost desemnaţi ca beneficiari secundari ai unor informaţii obţinute în baza unor mandate de supraveghere tehnică unităţi militare care sunt ale SRI.