Cu anticorupţia fleşcăită, România a decis să importe terorişti ca să ne ofere „live” senzaţii tari

Cu anticorupţia fleşcăită, România a decis să importe terorişti ca să ne ofere „live” senzaţii tari

Înainte de a ne apleca asupra acestei decizii „întelepte”, să vedem cum arată contextul internaţional al ultimilor zece zile, în care oficialităţile române continuă „neabătute” şi supuse pe acest drum trasat de nomenclatura globalistă internaţională, cu centre de comandă regională Bruxelul şi Berlinul. Sau poate invers.

Barcelona, (încă) Spania - două atentate în care au murit 15 persoane şi au fost rănite vreo 100, dintre care multe grav. Se pot aştepta, deci, şi alte decese. Ca să nu mai vorbim de infirmităţi.

Apropo: Pentru a se face definitiv de râs (de parcă mai era nevoie după ce au început să-şi gonească turiştii, vezi aici, ca să facă loc migratorilor vezi aici) „Zeci de mii de barcelonezi au tinut vineri la pranz un minut de reculegere in memoria victimelor atacului terorist de joi. La finalul momentului solemn, catalanii au inceput sa aplaude si sa strige la unison "Nu mi-e frica!" (No tinc por - in catalana).(HotNews).

De cine, adică nu le e frică? De cei 12 atentatori? De alţii care vor lovi în continuare? Dar, încă , număraţi cu cifre de până la 10 sau la 20? Sau de terorism? Păi, de ce s-au adunat numai câteva zeci de mii (apropo, pentru primirea refugiaţilor au fost sute de mii)? De ce nu câteva milioane, ca un Goliat (dar unul decerebrat, devitalizat şi sinucigaş), care îşi anunţă spectatori că nu îi e frică de fox-terrierul lui David. Iar spectatorii, din aceeaşi gaşcă cu Goliat, îl aplaudă şi îi laudă curajul. Care curaj? De a-şi băga mortu-n casă?

Finlanda, Turku - alte două decese şi opt răniţi. Alt Goliat, altă tragedie, alt circ. "Guvernul urmareste indeaproape situatia din Turku si operatiunea in desfasurare a politiei", a scris la randul sau pe Twitter Juha Sipilä, seful Executivului finlandez, care urmeaza sa se reuneasca in sedinta in cursul zilei.(HotNews)

Guvernul Goliat se reuneşte ca să ce? După ce a impus diversiunea diversităţii, a deschis graniţele  şi a primit refugiaţi fără număr (e adevărat, mai puţini ca Suedia, şi cu o oarecare răzgândire târzie). Deci guvernul se reuneşte ca să discute despre un terorist. Păi asta e treaba lui? Sau a poliţiei, a serviciilor? Iar a guvernului este beneficitatea diversităţii, migraţia, cauzele, finanţatorii şi antrenorii teroriştilor?

Germania (Goliatul goliaţilor)

  • Meißen (Saxonia) - a fost prins un pakistanez care întreţinea de două luni relaţii sexuale „neprotejate” cu o fată de 13 ani;
  • Gröditz (Saxonia) - cu ocazia sărbătorii de 800 de ani, solicitanţii de azil au agresat sexual nişte nemţoaice drept care au fost puşi la punct de suporterii echipei de fotbal;
  • Landshut (Bavaria) – o nemţoaică, ce-şi plimba cîinele, a fost atacată sexual şi jefuită de 2300 de euro, de trei migratori care au fugit după ce câinele l-a muşcat pe unul dintre ei;
  • Sondershausen (Turingia) – o nemţoaică de 26 de ani a fost violată de un migrator de 46;
  • Koln - o nemţoaică de 56 de ani, care aduna sticle goale în timpul nopţii, a fost bătută şi violată de 4 migratori;
  • Wuppertal-Elberfeld (lângă Dusseldorf) o persoană a fost ucisă, iar alta grav rănită prin înjunghiere .

Belgia, Assnois – un automobil în care se aflau trei persoane a intrat în mod intenţionat în mulţime rănind 4 persoane dintre care pe una grav.

Franţa, Marsilia: Un automobil a intrat în mod premeditat în două staţii de autobuz rănind grav o persoană şi omorând o alta.

Bulgaria - Vicepremierul si ministru bulgar al apararii, Krasimir Karakaceanov anunţă că "Bulgaria va utiliza in viitor armata pentru a-si apara frontiera cu Turcia". (HotNews)

Polonia - Ministrul de interne Mariusz Blaszczak: La noi, în Polonia, nu avem comunităţi musulmane, nu avem enclave care să constituie baza naturală pentru dezvoltarea de terorişti islamişti. Noi facem tot ceea ce este posibil pentru ca ţara noastră să fie în siguranţă şi deci nu vrem să primim migratori.(mai multe aici)

România - ministrul de externe Teodor Meleşcanu:

"Recent, am facut o oferta pentru 1.942 de refugiati din Grecia si din Italia pe care ii putem reloca in Romania. Mai avem deja pe teritoriul nostru cam 700 de asemenea refugiati", a spus Melescanu intr-un interviu acordat Realitatea TV, difuzat vineri. El a subliniat ca Romania "participa masiv la operatiunile din Marea Neagra pentru oprirea fluxului de refugiati si salvarea celor care se incumeta la asemenea actiuni". "Evident ca problema migratiei si cea a refugiatilor sunt doua categorii distincte. Primii sunt refugiati din motive politice, din cauze de razboi, dar exista si o migratie cu caracter economic, mai ales din tarile cu regimuri esuate, cu conditii de viata foarte grele. Romania si-a exprimat solidaritatea, desi am mers pe ideea ca nu este normal sa avem cote fixe. In acelasi timp, ne-am manifestat disponibilitatea de a primi un anumit numar de refugiati", a adaugat ministrul. (HotNews)

Ştiu, unii veţi zice că 1942 de migratori (cum s-a ajuns la această cifră ar fi foarte interesant de ştiut, adică nu 1900, nu 2000, ci fix 1942. Bine că nu şi cu virgulă!) nu înseamnă 1942 de terorişti. Chiar aşa? De unde ştiţi? I-aţi controlat? I-aţi verificat? Le-aţi radiografiat sufletele, minţile? Există vreo formulă de calcul? Vreun tabel de echivalenţe? S-a stabilit undeva că în atîţia migratori sunt atâţia terorişti? S-au s-a stabilit că doar cei care au luptat în Daesh sunt terorişti? Şi cu ceilalţi ce faceţi? Ştie cineva când se vor radicaliza? Căci, iată, autorităţile din statele atacate sunt mereu surprinse. Şi de cei cu istoric terorist, pe care nu reuşesc să-i ştie sau, dacă îi ştiu, să-i urmărească, şi de cei fără. De cei, aparent, cuminţi, liniştiţi, politicoşi, integraţi care deodată se hotărăsc să facă bum, sau să atace cu cuţitul, cu toporul, cu maceta sau automobilul. Mai vorbeşte domnul Meleşcanu de două categorii: migratori refugiaţi şi migratori economici, dar pe cei 1942,00 îi declară refugiaţi. De unde ştie precis că nu sunt şi economici? Sau numai economici? Căci dacă sunt terorişti, evident că nu ştie. Sau ştie şi de aceea a lansat invitaţia. Să avem şi noi puţină distracţie! (Ştim, vinovatul principal pentru invitaţie este distinsul vorbitor de limbă germană, înaltul prieten al cancelarului Merkel, preşedintele KW Iohannis.)

Pe scurt

Vestul e răvăşit de atentate zilnice, ţări altădată model de maniere şi siguranţă au ajuns în topurile violurilor, Europa Centrală şi de Est (în cea mai mare parte) se împotriveşte, chiar cu armata (vezi şi Austria, la graniţa cu Italia), iar România „invită” încă 1942 de migratori peste cei „cam 700” deja existenţi.

Observaţi cum, de la o cifră a naibii de fixă (1942), domnul mnistru a trecut la una echivocă. Or fi 700, n-or fi. Or fi 1000? Sau poate mai mulţi, nimeni nu ne spune. Căci peste cei primiţi oficial şi aduşi în secret, pe întuneric, apoi răspândiţi prin ţară să nu simtă populaţia concentrare de migratori şi să nelimişltească, apoi să se revolte, mai sunt şi cei ce ajung aici trecând frontiera dinspre Bulgaria, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina. Câţi? Iarăşi nu ştim.

Sigur e că, în curând, s-ar putea să avem şi noi ceva distracţie şi să intrăm în rândul lumii cu atentate şi violuri. Şi nu pentru că oamenii ăia fugiţi din ţările lor ar fi răi, ci pentru că mixarea culturală este o chestiune mult mai complicată decât vor să o facă să pară activiştii globalişti. Iar atunci când o faci programatic, când amesteci masiv populaţii atât de diferite cultural, efectele nu pot fi decât dezastruoase şi nu pot avea ca finalitate decât lupta până la decimarea uneia dintre ele. Iar cei care promovează migraţia o ştiu prea bine, căci acesta este şi scopul lor.

Dar despre islam, globalişti, migraţie, obiectivul şi activitatea politică a moscheilor, despre moscheea ce se vrea construită în România şi despre România însăşi în relaţie cu toate acestea voi reveni în câteva zile într-o mai lungă analiză viitoare cu titlul: Islamul, migraţia, moscheea şi România.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News