Motivul uluitor al morții rapperului Prodigy, confirmat de medici
- Irina Lungu
- 4 august 2017, 21:39
Moarte accidentală prin înecare. Aceasta este concluzia medicilor legiști în cazul decesului rapperului american Prodigy, din grupul Mobb Deep, la doar 42 de ani.
Rapperul Prodigy, din grupul Mobb Deep, a murit la 42 de ani, pe 20 iunie, conform Agerpres.
Vineri însă a fost dat publicității raportul medico-legal, menit să elucideze cauzele decesului.
Medicul legist din comitatul Clark a confirmat că moartea s-a petrecut prin înecare, cântărețul înecându-se cu un ou.
Prodigy, pe numele său real Albert Johnson, a fost mai întâi spitalizat pentru a beneficia de tratament pentru siclemie, o boală pe care o avea de la naștere, la câteva zile după ce a cântat împreună cu partenerul său din Mobb Deep, Havoc, în Las Vegas, în cadrul turneului "Art of Rap", alături de Ghostface Killah, Onyx, KRS-One și Ice-T.
Prodigy a murit în spital înecându-se cu un ou, a relatat primul site-ul TMZ, dar până acum nu s-a știut cu claritate ce anume a provocat decesul.
"Cu extremă tristețe confirmăm moartea prietenului nostru Albert Johnson, mai bine cunoscut milioanelor de fani sub numele de Prodigy, din cadrul legendarului grup de rap new-yorkez Mobb Deep", a anunțat atunci agentul rapper-ului.