INCIDENT în timpul discursul lui Daea despre oaie. REACȚIA ministrului

INCIDENT în timpul discursul lui Daea despre oaie. REACȚIA ministrului

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, le-a spus duminică ciobanilor strânşi la un festival în comună Jina din judeţul Sibiu, că a învăţat de la bunicul său despre valoarea lânii, care, în trecut, era pusă şi acceptată drept gaj pentru împrumuturile bancare.

"Bunicul meu îmi spunea următorul lucru: copile, lâna e gaj pentru bancă. Şi era asigurat un împrumut. Laptele de la oi se adună greu, din vârful muntelui. Carnea oii şi brânză acesteia o mănâncă toţi. Şi bine fac, pentru că este bună şi valoroasă", le-a explicat ministrul Daea ciobanilor din Sibiu, Albă, Vâlcea şi Argeş, prezenţi la festivalul „Sus pe muntele din Jina”, citat de Agerpres

O pană de curent a întrerupt discursul  ministrului Agriculturii. Cu toate acestea, Petre Daea s-a redresat rapid și a continuat cuvântarea, explicându-le participanţilor la manifestare că „între om şi natura există o legătură strânsă în mod deosebit prin crescătorii de ovine”. 

El a lansat și un îndemn oierilor prezenți la eveniment: „Să aveţi grijă de oi şi să aveţi încredere în Guvern”. 

Ministrul Agriculturii a fost primit cu aplauze la Jina. El a discutat cu cei prezenţi şi a ascultat problemele cu care aceştia se confruntă. 

Pe 30 mai, ministrul Agriculturi pleda pentru folosirea oii că brand de ţară, argumentând că „oaia este o statuie vie”. "Uitaţi-vă dvs în orice parte a ţării cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţării româneşti".

Pe 1 iulie, Daea, a revenit cu noi afirmaţii, la Antena 3, despre importanţa oii pentru România. El a subliniat că oaia a unit generaţiile, „ne-a dat de mâncare, ne-a îmbrăcat” şi „are dorinţa de fi înţeleasă”.