Cătălin Ivan: „Statutul PSD APĂRĂ pe Dragnea de membrii partidului! E o situaţie NOCIVĂ pentru democraţie!”

Cătălin Ivan: „Statutul PSD APĂRĂ pe Dragnea de membrii partidului! E o situaţie NOCIVĂ pentru democraţie!”

Europarlamentarul Cătălin Ivan a afirmat vineri că statutul PSD îl apără pe preşedintele Liviu Dragnea de membrii partidului, considerând că această situaţie este "nocivă" pentru democraţie.

"Statutul PSD, ca lege fundamentală a tuturor membrilor începând cu preşedintele partidului, trebuie să apere membrii de abuzurile unor lideri vremelnici, cu porniri dictatoriale. Astăzi, Statutul PSD îl apară pe Liviu Dragnea de membrii partidului. O situaţie nocivă nu doar pentru PSD, dar şi pentru democraţia din România", a scris Ivan pe pagina lui de Facebook.

Reacţia europarlamentarului vine după ce fostul premier Sorin Grindeanu a anunţat vineri că a contestat decizia prin care a fost exclus din PSD.

"Am contestat, conform statutului PSD, acea decizie de excludere a mea din partid. Contestaţia este pe baza statutului şi pe baza deciziilor luate de conducerea partidului în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate. Este o chestiune, nu aş vrea să intru în foarte multe detalii, care se va judeca în forurile interne ale partidului şi anume la comisia de etică. Contestaţia mea este conform cu prevederile statutului şi, subliniez, este până la urmă şi dorinţa membrilor din organizaţia Timiş de a face acest demers", a precizat Grindeanu, citat de Agerpres.