Lovitură de teatru! „Pinalti” și un martor protejat l-au turnat în instanță pe fostul șef al Fiscului

Lovitură de teatru! „Pinalti” și un martor protejat l-au turnat în instanță pe fostul șef al Fiscului

Fostul primar din Piatra Neamț și un martor au declarat, în fața judecătorilor, că Sorin Blejnar ar fi luat, pe vremea când era în funcție, 20 la sută din valoarea unui contract pe care o firmă de IT îl câștigase cu ANAF

Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti”, a fost adus, ieri, din penitenciar, unde execută pedeapsa de 6 ani de închisoare la care a fost condamnat în dosarul Microsoft, pentru a fi audiat în dosarul de trafic de influență al lui Sorin Blejnar (foto mic). Fostul șef al Fiscului a ascultat, negru de supărare, în sala de judecată cum „Pinalti” a relatat că în primăvara anului 2011 l-a contactat un om de afaceri pentru a-l pune în legătură cu șeful Fiscului.

„M-a contactat reprezentantul Romsys, Horațiu Berdilă, prin intermediul unui cunoscut, Grigoriu Dan, care m-a rugat să îi fac legătura cu conducerea ANAF, respectiv cu Sorin Blejnar, având cunoștință că la ANAF vor avea loc licitații și spunând că va da între 15 și 20 la sută comision dacă va fi sprijinit să câștige aceste contracte. L-am sunat imediat pe Sorin Blejnar, care era la restaurant, unde m-am deplasat cu autoturismul. Am constatat că era la masă cu Codruț Marta și cu încă o persoană pe care nu o cunosc. M-am retras cu acesta la altă masă și i-am transmis oferta lui Berdilă Horațiu de a achita comision de 15-20 la sută”, a declarat, în instanță, Gheorghe Ștefan.

Blejnar, „gură spartă”

Pinalti a relatat că în cadrul aceleiași întâlniri a stabilit de comun acord cu Sorin Blejnar să se întâlnească toți trei peste o săptămână la biroul șefului Fiscului, ceea ce s-a și întâmplat, Horațiu Berdilă „plusând” valoarea comisionului la un ferm 20 la sută.

„Pinalti” susține că nu s-a mai interesat de această „afacere” până când nu s-a întâlnit cu totul întâmplător cu Sorin Blejnar la Nisa, pe Coasta de Azur, șeful Fiscului reamintindu- i de contractele lui Berdilă.

„În vara anului 2012 sau 2013, în timp ce mă aflam în concediu la Nisa, în zona pietonală m-am întâlnit cu Sorin Blejnar. Nu la restaurant, am stat în picioare la o discuție. Sorin Blejnar a spus din proprie inițiativă că a rezolvat problema cu Romsys, dând de înțeles că au fost achitate comisioanele. Întors în țară, am avut o discuție cu Horațiu Berdilă în cadrul căreia acesta a spus că a achitat în totalitate comisioanele. Dacă nu-mi spunea la Nisa domnul Blejnar, nici nu aș mai fi știut nimic, dacă aceste contracte s-au încheiat sau nu”, a declarat „Pinalti”.

Un martor protejat confi rmă

Un martor cu identitate protejată audiat prin videoconferință la același termen de judecată a confirmat versiunea lui Pinalti: „În vara anului 2012 mă aflam la Nisa, în Franța, în concediu cu domnul Gheorghe Ștefan. Acesta s-a întâlnit întâmplător cu Sorin Blejnar, care i-a spus că a rezolvat problema cu Berdilă. Ulterior, l-am întrebat pe Gheorghe Ștefan cine e Berdilă și acesta mi-a spus că e proprietarul unei companii IT, Romsys, care are contracte cu ANAF. De la domnul Ștefan am aflat că anumite comisioane din acele contracte mergeau către domnul Sorin Blejnar”.