Planuri mari pentru fiul Ralucăi Arvat. Îl vrea sportiv
- Felix Mihai Badea
- 14 iulie 2017, 01:08
La numai doi ani şi 4 luni, băieţelul Ralucăi Arvat, Tudor Alexandru, debordează de energie. Carismatica prezentatoare a principalului Telejurnal de la TVR 2 a povestit căştrengarului ei îi place să se caţăre peste tot şi chiar îi mai spune, în glumă, că e fratele mai mic al lui Spiderman.
Dacă ar putea, ar sta urcat pe toate mesele din casă, Deh, lumea arată mai bine de la înălţime”, râde mama lui. Astfel, Raluca s-a gândit că atunci când va mai creşte puţin, îşi va duce puştiul să-şi consume energia organizat, adică îl va duce să facă un sport, că doar sportul are un loc aparte în sufletul Ralucăi. Când era copil, prezentatoarea TVR a practicat multe sporturi - gimnastică, înot, schi, handbal şi chiar badminton în adolescenţă, dar nu la nivel de performan- ţă. Mai apoi a făcut din sport profesie - a fost prima femeie care a prezentat ştirile din sport în România vreme de 15 ani. Aşa că nu vrea să-l ţină tocmai pe bă- ieţelul ei departe de mişcare. „Pe Tudorică o să-l îndrum să iubească să facă sport, să iubească miş- carea în aer liber, dacă se poate. Că doar ni se spune, prin toate mijloacele de comunicare, să facem 30 de minute de mişcare în fiecare zi pentru o viaţă sănătoasă”, spune Raluca. Jurnalist sportiv o lungă perioadă, Raluca Arvat priveşte şi acum cu interes către ceea ce se întâmplă în sportul românesc, dar şi în cel internaţional. „Am observat că tot mai puţini copii ajung să facă sport de performanţă în Româ- nia. Sportul este o prelungire a societă- ţii şi probabil că, în unele cazuri, părin- ţii nu mai sunt de acord cu viaţa spartană a sportivilor de performanță. De cele mai multe ori însă, aceştia nu au putere financiară să-şi susţină copilul, să ajungă campion. Sportul de masă a devenit o amintire la noi, iar orele de educaţie fizică pe care elevii, mici sau mari, le fac la şcoală s-au împuţinat. Deocamdată, cred că e suficient să merg eu cu cel mic în parc, să ne jucăm şi să alergam la locurile de joacă. Vreau să-l învăţ să iubească miş- carea de mic, nu doar smartphone-ul sau televizorul”, a concluzionat Raluca Arvat.
Articol scris de Liliana Cojan.