Pentru opinia publică, Judecătorul Suprem al celor zise sau făcute de către guvernanţi, de către politicieni, descinderea ANAF n-a trecut drept o coincidenţă.

Vineri după amiază, cînd tocmai îmi făceam curaj să mă apuc de scris pentru cristoiublog.ro (ce coşmar să trebuiască să scrii în fiecare zi un text spre publicare, că eşti sănătos sau bolnav, că ai sau n-ai chef, că e cald sau frig, că ai despre ce să spui ceva sau că nu ai!), mă sună Valentin Busuioc de la PSnews.ro.

 

Să-i dau un scurt interviu despre Scandalul Liviu Dragnea trimite pe capul celor de la Rise Project, în cel mai pur stil PSD-ist, un comando al ANAF.

 

Culmea e că tocmai despre asta voiam să scriu pe cristoiublog.ro, beneficiind, cum de altfel a şi prefaţat discuţia mai tînărul confrate, de o lungă experienţă în materie de războaie cu Puterea şi mai ales cu Puterea PSD-istă, de un fel aparte în postdecembrism, deoarece PSD e un partid de nerecunoscut în aroganţa sa ciocoiască după ce parvine la Guvernare dintr-o Opoziţie în care s-a dat de ceasul morţii să pară democrat.

 

Un astfel de interviu e mană cerească pentru cineva care trebuie să scrie un editorial zilnic. Una e să-ţi spui punctul de vedere într-un interviu şi alta e să-l scrii în vederea publicării. Zicerea e infinit mai uşoară decît scrierea. Cel puţin pentru mine, încercat de cînd public (de vreo jumătate de secol) de spaima neroadă că rîndurile mele rămîn în posteritate. Scrierea unui text e prin raportare la zicere ca ieşitul în public faţă de umblatul prin casă. Prin casă îţi poţi permite să umbli şi-n pijama (deşi Dostoievski îşi refuza asta), pe cînd în public e musai să-ţi pui nădragii şi pantofii.

 

L-am rugat pe Valentin Busoioc să-mi trimită linkul la interviul pe care intenţiona să-l publice pe PSnews.ro pentru a-mi servi ca materie de prelucrat în scris despre Scandal.

 

Cînd s-a aflat că un comando al ANAF a descins la Rise Project tocmai cînd redacţia se pregătea să publice un Document zdrobitor despre afacerile dubioase ale lui Liviu Dragnea, şeful PSD a luat legătura cu una dintre televiziunile sale de casă (la o altă televiziune era riscul să fie supus unor întrebări incomode) şi a recitat un text despre o simplă coincidenţă. Dacă a fost sau nu o simplă coincidenţă a vrut să afle părerea mea Valentin Busuioc.

 

Am răspuns cam aşa:

 

Evocarea simplei coincidenţe este o prostie din toate punctele de vedere. Pentru opinia publică, Judecătorul Suprem al celor zise sau făcute de către guvernanţi, de către politicieni, descinderea ANAF n-a trecut drept o coincidenţă. Şi nu numai pentru că în chiar ziua respectivă se anunţase publicarea unui document secret despre Liviu Dragnea, dar şi pentru că Rise Project e site-ul care-l scoate din minţi pe şeful PSD prin materialele devastatoare despre afacerile sale din România şi din Brazilia.

 

Cine să creadă, în afara presei de casă a lui Liviu Dragnea, că şeful ANAF îşi poate permite să dea năvală într-o redacţie fără acordul sau chiar fără ordinul lui Liviu Dragnea, cel care a dat jos un Guvern, pentru că la un moment dat i s-a părut că premierul, miniştrii îşi permit să-şi sufle nasul fără să-l întrebe pe el în ce batistă s-o facă? Păi dacă făcea asta de capul lui, şeful ANAF era dat afară la ordinul lui Liviu Dragnea cît ai clipi, iar premierul era luat la refec de ştiucile din PSD-ul privatizat de baronul de Teleorman: Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea, Carmen Dan. S-a întîmplat ceva din toate acestea?

 

Şi chiar dacă ar fi fost o acţiune fără cîntec, ANAF era obligat să evite astfel de coincidenţe. Cei de la ANAF (ca şi cei de la DNA, ca şi cei de la Parchetul General) trebuie să lucreze în aşa fel, încât să ţină cont şi de imaginea lor publică. În consecinţă, nu cred că şeful ANAF nu a fost conştient de ecourile „coincidenţei”. Din acest punct de vedere, coincidenţă sau nu, avem de a face cu o gravă greşeală comisă nu atît de ANAF, cît de guvernul Tudose, deoarece, pentru opinia publică, indiferent de adevăr, are semnificaţia unei descinderi în forţă, gen „Lasă, că-ţi arăt eu şi-ţi trimit eu pe cap ANAF-ul, DNA-ul, parchetul, poliţia, controlul sanitar!”.

 

Valentin Busoioc mi-a cerut părerea despre ceea ce el a numit represiunea ANAF ordonată de Liviu Dragnea. Mi-am permis să-l contrazic zicînd că n-a fost vorba de o represiune pentru materialul care urma să fie publicat sau pentru materialele deja publicate. Liviu Dragnea n-are viziune de lider politic la nivel naţional; concepţia sa despre lume şi viaţă nu trece de hotarele judeţului Teleorman. Asta nu înseamnă că Liviu Dragnea e un tăntălău. Cam tot ce-a făcut pînă acum dovedeşte că are, dacă nu inteligenţa cerută de conducerea unei ţări, atunci măcar viclenia de a conduce un judeţ. Prin urmare, nu cred că Liviu Dragnea a trimis comandoul ANAF socotind că ziariştii de la site se vor scăpa pe ei văzînd nişte persoane dînd buzna în redacţie şi cerîndu-le cheile de la sertare. Ca toţi ziariştii, şi cei de la Rise Project ştiu că în România azi poţi fi mare ştab la ANAF şi mîine coleg de celulă cu încă vreo zece la Arestul central.

 

Cred că este vorba despre disperarea lui Liviu Dragnea de a afla cine e în spatele lui Rise Project. Aceasta e explicaţia. Controlul ANAF era singura posibilitate gîndită de Liviu Dragnea de scotocire prin hîrtiile redacţiei pentru a vedea cine finanţează site-ul şi mai ales cine îl alimentează cu documente zdrobitoare, pe care şeful PSD n-ar fi crezut în viaţa lui că vor ajunge să fie făcute publice. E a nu ştiu cîta oară cînd Rise Project dă documente devastatoare despre Liviu Dragnea, documente despre care şeful PSD nu crede că sînt rodul exclusiv al documentării gazetăreşti, ci că ele sînt livrate de forţe care-i vor capul.

 

Din cîte ştiu, Liviu Dragnea îl suspectează pe Victor Ponta ca fiind una dintre aceste forţe care alimentează Rise Project cu informaţii şi documente. Dacă materialele publicate de site au drept una dintre surse pe Victor Ponta nu pot jura. Pot jura însă că Victor Ponta ştie despre Liviu Dragnea suficiente lucruri ca să-l trimită pe fostul lui coleg la puşcărie şi că Liviu Dragnea e conştient de asta. Liviu Dragnea a ordonat descinderea, şi slugile sale din ANAF s-au executat, în speranţa că astfel va afla, graţie documentelor găsite în redacţie, cine e în spatele campaniei sîngeroase duse de Rise Project împotriva sa. Trebuie să recunosc, o campanie cum rar mi-a fost să văd în postdecembrism prin informaţiile şi documentele pe care pune mîna site-ul, de regulă informaţii şi documente pentru care lucrează o întreagă divizie de Serviciu Secret.

 

Nu cred că Liviu Dragnea a urmărit intimidarea jurnaliştilor. E politician hîrşit şi ştie foarte bine că poţi să trimiţi împotriva unui site, a unui ziar şi bombardiere NATO, că pînă la urmă, de-ai dracu’, ăia tot publică. Cel puţin experienţa mea de 27 de ani spune că acest gen de represalii nu au nici un fel de eficienţă; dimpotrivă: te compromit şi mai tare pe tine, ca politician.

 

Repet.

 

Temeiul a fost acela de a afla cine e în spatele acestui site şi a acestui proiect (cine sînt duşmanii, nu cine ştie ce forţă ocultă) pentru ca după asta să poată să acţioneze. Am spus mai devreme că Liviu Dragnea îl suspectează pe Victor Ponta; probabil că îi suspectează şi pe alţii. Aceasta este o suspiciune aproape paranoică a lui Liviu Dragnea faţă de toţi cei bănuiţi că ar putea să-i ia locul, să-l scoată din joc.

 

Dar tărăboiul public? s-ar putea întreba unii cititori. Liviu Dragnea nu s-a temut de asta?

 

Nu s-a temut.

 

Ca şi în alte cazuri, el a pus pe alţii să-i scoată castanele din foc. Dacă Scandalul se amplifica, Liviu Dragnea ar fi fost primul care ar fi cerut public premierului să-l demită pe şeful ANAF.

 

Liviu Dragnea ştia că prea mare Tărăboi n-avea cum să se întîmple. Pe de o parte pentru că principalul partid de Opoziţie – PNL – s-a tuflit rău, rău de tot, după alegerea ca şef a lui Ludovic Orban, pe de alta, pentru că Rise Project e un site duşmănit de presa care se adresează electoratului PSD.

 

Chiar dacă s-ar fi stîrnit un Scandal mai mare, Liviu Dragnea, înnebunit de informaţiile şi documentele publicate de Rise Project, şi-a spus că merită orice risc descinderea de tip otoman într-o redacţie a unui comando ANAF, dacă prin asta el află cine e în spatele campaniei.

 

Pe de altă parte, eu nu cred că descinderea afectează presa prin intimidare. Presa este obişnuită, de 27 de ani, cu tot felul de represalii şi deseori din asemenea acţiuni aberante cîştigă presa, pentru că, pînă la urmă, Rise Project a publicat documentul şi probabil va publica în continuare. Eu cred că au ieşit prost, catastrofal PSD-ul, Guvernul, Liviu Dragnea. În opinia publică, s-a adîncit credinţa că în România, după 27 de ani, avem de a face cu aceeaşi mentalitate de vătafi, de ciocoi, care spun: „Te-ai legat de mine? Lasă, că-ţi trimit eu controale pe cap!” Din punctul acesta de vedere, este o lovitură dată atît clasei politice în general, cît şi Guvernului în special. E și o adîncire a credinţei în rîndul oamenilor simpli că, de fapt, nu s-a schimbat nimic timp de 27 de ani.

 

Astfel de acţiuni de tip miliţienesc ne întorc în timp până în 1990. Practica represaliilor există de 27 de ani – a existat şi pe vremea cînd era Binomul SRI-DNA. Să nu uităm că, la un moment dat, ANAF-ul condus de Sorin Blejnar s-a năpustit asupra noastră, a celor care nu ştiam, timp de 6-7 ani, că trebuie să plătim TVA. Şi eram jurnalişti, colaboratori.

 

A aflat Liviu Dragnea ce duşmani stau în spatele Rise Project?

 

Nu pot spune dacă da sau nu.

 

Pot spune însă că noi, cetăţenii de rînd, am aflat de ce e în stare Liviu Dragnea în bătălia sa de supravieţuire ca Baron de România.