Fostul premier Sorin Grindeanu a confirmat dezvăluirile Rise Project. El a spus că într-adevăr a trimis, la sfârșitul lunii ianuarie o scrisoare liderului PSD Liviu Dragnea în care i-a transmis că Guvernul susține integral varianta propusă de Dacian Cioloș ca numirea șefului DGPI să aibă nevoie de avizul Executivului și al CSAT. El a precizat că în Parlament a fost modificată legea printr-un amendament depus de social-democrați.
"Avizul guvernului pe acel proiect de lege era pe forma pe care o făcuseră cei din guvernul de dinainte, tehnocrații. Același aviz l-am dat noi. Scurt circuitul s-a întâmplat în Parlament, la Senat, unde nu știu cine a făcut amendamentul. Prin amendament era eliminat şi premierul din acest lanț decizional şi s-a ajuns la situația pe care ati explicat-o dumneavoastră", a afirmat Grindeanu, într-un interviu acordat Mediafax.
Întrebat dacă i se pare firesc ca un serviciu de informații să fie dependent de un ministru, care la rândul lui e controlat de un lider de partid, Sorin Grindeanu a răspuns: "Nu, bineînțeles că nu. D-na ministru poate nu-și mai aduce aminte, de la căldură probabil, dar eu am chemat-o la mine atunci. Am chemat-o pe doamna ministru Carmen Dan la Guvern. La cîteva zile am avut o întâlnire cu domnul președinte Iohannis unde l-am informat. Primul ministru nu are nicio implicare în această problemă. Mi se pare foarte ciudat ca o structură militară să depindă doar de un singur om."
Ministrul de Interne Carmen Dan a negat existența unor raporturi între Liviu Dragnea și compania Tel Drum. În legătură cu DGPI, Dan a susținut că documentul prezentat de Rise Project nu emană de la Direcția de Protecție Interă a ministerului.
"Mai este o precizare despre care am auzit - eu nu am văzut intervenția lui Grindeanu - care spune că nu i s-a făcut o propunere de numire a conducerii DGIPI. Am să fac dovada că i s-a făcut. A avut, probabil, o amnezie. Nu am avut nicio discuție cu Grindeanu", a declarat ministrul.