Cinci MILIOANE de oameni, FĂRĂ CURENT electric

Cinci MILIOANE de oameni, FĂRĂ CURENT electric

Cinci milioane de oameni au rămas fără curent electric vreme de cinci ore, din cauza unei avarii. Pana de curent a afectat până și semafoarele.

Pana generală de curent s-a produs în Costa Rica, sâmbătă, din cauza unei avarii la o linie de tensiune din Panama. Defecțiunea s-a răsfrânt asupra întregii interconexiuni din America Centrală, au anunţat autorităţile, citate de AFP, preluată de Agerpres.   

Cei cinci milioane de locuitori din Costa Rica a stat fără curent electric timp de aproape cinci ore. Alimentarea cu electricitate a fost restabilită pe cea mai mare parte a teritoriului la ora locală 18.00 (duminică, 00.00 GMT), a informat guvernul.   

Carlos Obregon, preşedintele Institutului costarican al electricităţii, a declarat că avaria survenită în Panama a privat temporar această ţară de 40% din necesarul de electricitate, ceea ce a provocat un dezechilibru în reţeaua central-americană şi a dus la lipsa completă de electricitate din Costa Rica.   

Alte două țări din zonă, Nicaragua şi Salvador, s-au confruntat şi ele cu întreruperi de curent electric în mai multe regiuni de pe teritoriile lor. 

 

Capitala costaricană, San Jose, a fost cuprinsă de scene de haos atunci când semafoarele s-au stins. Preşedintele ţării, Luis Guillermo Solis, a îndemnat populaţia la calm pe durata întreruperii energiei electrice. Principalul aeroport internaţional din Costa Rica a funcţionat cu propriile generatoare, ceea ce i-a permis să îşi continue operaţiunile, chiar dacă într-un ritm mai lent, a făcut cunoscut ministrul lucrărilor publice şi transporturilor, German Valverde.   

Ulterior, autorităţile au anunţat restabilirea funcţionării normale a semafoarelor în capitală şi a aeroportului internaţional.   

În Panama, avaria a durat trei ore şi s-a declanşat în momentul în care preşedintele ţării, Juan Carlos Varela, urma să ţină un discurs la nivel naţional pentru a-şi apăra bilanţul cu ocazia începerii celui de-al patrulea an al mandatului.