Ceremonie în memoria lui HELMUT KOHL. „A fost mentorul meu, prietenul meu, esența Europei”
- Simona Stupar
- 1 iulie 2017, 14:59
Circa douăzeci de şefi de stat şi de guvern, un fost suveran şi mai multe sute de personalităţi asistau sâmbătă la o ceremonie de omagiere a fostului cancelar german Helmut Kohl în hemiciclul Parlamentului European din Strasbourg, relatează AFP.
Liderii lumii participă la o ceremonie desfășurată azi la Parlamentul European din Strasbourg, pentru a comemora viața fosutlui cancelar german Helmut Kohl, care a supervizat reunificarea Germaniei. Kohl, care a murit luna trecută, a fost unul dintre personajele importante din spatele creării și susținerii Uniunii Europene.
Trei coroane de flori au fost aşezate în faţa catafalcului: una în culorile drapelului Republicii Federale Germania, alta în numele Uniunii Europene şi cea de-a treia în numele soţiei sale, cu inscripţia „In Liebe, deine Maike”, scrie AP, citată de Agerpres.
„Helmut Kohl era un adevărat european şi un prieten. Europa îi datorează mult'', a subliniat, înainte de ceremonie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Demnitarii au adus un ultim omagiu la sicriul lui, care a fost înfășurat în steagul UE. El va fi înmormîntat în această seară în orașul german Speyer. Mai mult de 2.000 de polițiști asigură securitatea pe străzile din Strasbourg, amintește BBC.
Printre cei care au ținut discursuri au fost liderii german și francez, Angela Merkel și Emmanuel Macron, premierul rus Dmitri Medvedev, fostul președinte american Bill Clinton și fostul președinte spaniol Felipe Gonzalez.
Este pentru prima oară când Parlamentul European organizează o astfel de ceremonie dedicată unui lider european. printre liderii prezenți s-au numărat și premierul britanic Theresa May. Spania era reprezentată de fostul suveran Juan Carlos şi de fostul şef de guvern Felipe Gonzalez, Italia de fostul preşedinte al Comisiei Europene şi fost şef al guvernului Romano Prodi, iar Portugalia de Jose Manuel Barroso, fost preşedinte al Comisiei Europene şi fost prim-ministru.
Ideea ceremoniei i-a aparținut președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, care era poreclit „Juniorul” c ătre Kohl și care l-a descris pe fostul lider german, la moartea lui „mentorul meu, prietenul meu, esența Europei”.
Germania nu va organiza funeralii de stat pentru Kohl, la cererea văduvei sale, Maike Kohl-Richter, a doua soție a lui Kohl. Decizia a fost criticată de fiul din prima căsătorie a lui Kohl, Walter Kohl, care a dorit o ceremonie de adio lângă Poarta Brandenburg din Berlin, aproape de fostul Zid al Berlinului. Walter a descris ceremonia din PE ca fiind „nevrednică”, într-un interviu pentru Die Zeit.