Trump îi calcă pe coadă pe chinezi: Americanii au aprobat vânzarea de arme performante către Taiwan
- Radu Plugaru
- 30 iunie 2017, 20:20
Anunțul referitor la acordul în valoare de 1,4 miliarde de dolari a fost făcut cu săptămână înaintea reuniunii prevăzute între președintele chinez, Xi Jinping, și Donald Trump, în paralel cu summitul G20 de la Hamburg, Germania.
Ambasadorul Chinei la Washington, Cui Tiankai, le-a declarat reporterilor că Republica Populară Chineză se opune vehement acestui acord.
„Ne-am exprimat opoziția fermă față de SUA și ne rezervăm dreptul de a lua măsuri suplimentare,“ a declarat domnul Cui reporterilor în cadrul unui eveniment de la Washington, în care s-au sărbătorit 20 de ani de la predarea Hong Kong-ului către China.
Vânzarea lotului de arme a fost anunțată, joi, de către un purtator de cuvant al Departamentului de Stat al SUA.
Lotul cuprinde șapte elemente, inclusiv suport tehnic pentru radare cu avertizare timpurie, rachete anti-radiații, torpile și componente pentru rachete SM-2, conform unui reportaj Associated Press.
Congresul SUA a fost notificat cu privire la vânzare, conform purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, în cadrul obișnuitei ședințe zilnice, cu presa.
Un oficial al Departamentului de Stat al SUA a adăugat într-un e-mail: „Notificările de astăzi sunt în concordanță cu Legea Relațiilor cu Taiwanul și cu politica noastră de sprijinire a capacității Taiwanului de a se apăra în mod eficient.
„Nu a avut loc nicio schimbare a politicii noastre de lungă durată «o singură China», în baza celor trei Comunicate comune și a Legii privind relațiile cu Taiwanul.“
Anunțul a fost făcut la o zi după Comitetul Serviciilor Armate din cadrul Senatului SUA a aprobat un proiect de lege care ar permite opriri regulate, efectuate de către navele militare americane în porturile din Taiwan, ca parte a unei măsuri ce ține de politica anuală de apărare.
China a răspuns vehement la proiectul de lege. „Suntem foarte preocupați și ne opunem ferm proiectului de lege aprobat de Comitetul Serviciilor Armate din cadrul Senatului,“ a declarat joi Lu Kang, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei.
„Chestiunea Taiwanului are ramificații asupra suveranității și integrității teritoriale a Chinei, făcând parte din afacerile interne ale țării“, a declarat domnul Lu. „Cerem Statelor Unite ale Americii să-și onoreze angajamentul cu privire la chestiunea Taiwanului, oprind imediat acordul militar și vânzările de arme către Taiwan. Astfel, se va evita deteriorarea relațiilor bilaterale și a cooperării bilaterale într-o serie mai largă de domenii.“
Beijingul consideră Taiwanul ca fiind o provincie separatistă din China și încearcă să descurajeze orice țară de la a avea legături formale cu insula. Legăturile de apărare ale SUA cu Taiwanul sunt o problemă deosebit de sensibilă.
Aceasta va fi cea de-a doua întrevedere dintre Trump și Xi la G20, de când președintele american a preluat mandatul său, în luna ianuarie. Cei doi s-au mai întâlnit în cadrul unui summit desfășurat în stațiunea lui Trump din Florida, în aprilie, unde s-a stabilit agenda pentru o serie de dialoguri la nivel înalt.
Legea Relațiilor cu Taiwanul, care reglementează susținerea, de către SUA, a capacității de apărare a insulei autoguvernate, a fost semnată în 1979, la scurt timp după ce SUA a schimbat recunoașterea diplomatică de la Taipei la Beijing.