Sorin Grindeanu RECLAMĂ la Curtea Constituţională VOTUL de demitere a Guvernului

Sorin Grindeanu RECLAMĂ la Curtea Constituţională VOTUL de demitere a Guvernului

Sorin Grindeanu a sesizat Curtea Constituţională asupra incorectitudinii votului prin care moţiunea de cenzură a dus la demiterea guvernului pe care îl conducea.

Fostul prim-ministru Sorin Grindeanu a sesizat printr-o scrisoare Curtea Constituţională cu privire la votul moţiunii de cenzură prin care Guvernul pe care îl conducea a fost demis. El consideră că prin demiterea Guvernului său a fost creat un conflict instituţional.

Grindeanu acuză, de asemenea, incorectitudinea votului, evidenţiind faptul că votul, care trebuia să fie secret, s-a desfăşurat în realitate cu bile la vedere, nerespectȃndu-se astfel regulamantele procedurale. El adaugă şi incorectitudinea verificării votului, care a fost întreprinsă de către membri ai coaliţiei de guvernare.

De aceea, Sorin Grindeanu solicită modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor şi al Senatului, fără îndreptarea formală a prevederilor, conţinutul reglementărilor procedurale fiind susceptibil în continuare de a crea şi în viitor astfel de situaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

“I-am rugat pe cei de la Secretariatul General al Guvernului ca până mâine să găsească o soluţie, să facă o solicitare la CCR în numele Guvernului, prin care să protejăm dreptul fundamental al parlamentarilor de a-şi proteja voturile. Votul trebuie să fie secret. Este pentru viitor. Este bine pentru sănătatea democraţiei”, a declarat Grindeanu miercuri, conform stiripesurse.ro.