Cei aproape 100.000 de musulmani din România, sărbătoresc, de astăzi, timp de trei zile, alături de credincioșii din întreaga lume, Ramazan Bairamul, cea mai importantă sărbătoare islamică. Sărbătoarea marchează sfărşitul celor 29 de zile de post şi rugăciune iar slujbele religioase cu ocazia Ramazan Bairamului se oficiază în toate geamiile din România, cele mai multe fiind în Dobrogea.
Luna Ramazan, a început în dat de 27 mai și se încheie cu trei zile de sărbătoare, începând de astăzi. În tot acest timp, credincioşii musulmani, cei mai mulți fiind turci și tătari din Dobrogea, au postit de la răsăritul până la apusul soarelui, însemnând că s-au abținut de la mâncare, băutură, inclusiv apă, țigări etc. “Luna Ramazan comemorează, în fiecare an, începutul revelării Coranului, Cartea Sfântă a Islmanului, de către Allah către Profetul Mohammed” explică președintele Uniunii Democrate Turce din România, Osman Fedbi. Postul nu este obligatoriu pentru bătrâni, copii sau persoanele bolnave.
“În prima zi de Bairam se fac vizite la rude, cei mai tineri vin și prezintă respect celor mai bătrâni, se servește masa împreună cu cei dragi. Iar la țară este un obicei ca în prima zi de Bairam să ne aducem aminte de cei care ne-au fost alături pe această lume și se vizitează cimitirele musulmane”, spune muftiul Cultului Musulman din România, Iusuf Murat. Ramazan Baiaramul este denumit popular și Șeker Bairam, (bairamul dulce), datorită prăjiturilor delicioase pregătite de femeile din comunitatea musulmană. De pe mesele îmbelșugate ale musulmanilor nu lipsesc baclavalele și sarailiile, kataiful, și alte dulciuri pe bază de miere și suc de fructe.