GABRIELA FIREA anunț important despre măsurile pentru zilele CANICULARE
- Andrei Marian
- 22 iunie 2017, 17:26
Primarul capitalei, Gabriela Firea, anunță măsurile luate pentru evitarea problemelor cauzate de valurile de caniculă anunțate de ANM pentru sudul țării și capitală, convocând și un comandament special pentru perioada caniculară.
20 de corturi anti-caniculă în cele mai importante puncte din oraș, 10 containere anti-caniculă de la Administrația Spitalelor și măsuri pentru eficientizarea transportului public, sunt principalele măsuri anunțate de primarul Gabriela Firea pentru următoarea perioadă cu temperaturi ridicate anunțate pentru sudul țării și Municipiul București. RATB va lua măsuri pentru asigurarea unui parc circulant de autobuze format pe cât posibil din vehicule echipate cu Aer Condiționat și pentru reducerea timpilor de așteptare în stații. De asemenea se va asigura funcționarea optimă a celor 58 cișmele instalate de Apa Nova în oraș.
Pentru salubrizare, este anunțat intervalul orar 13-17 în care este interzisă spălarea străzilor, dar și respectarea programului de ridicare a deșeurilor menajere, cu prioritizarea operațiunilor în zonele comerciale unde pot să apară focare de infecție de la deșeurile alimentare.
VREME EXTREMĂ în weekend. FURTUNI și CANICULĂ
Poliția Locală are misiunea de monitorizare a spațiilor comerciale și a piețelor pentru a se asigura că sunt funcționale sistemele de păstrare a alimentelor la temperaturi optime. Împreună cu serviciul de ambulanță, vor fi asigurate echipaje de urgență suplimentare, pentru a răspunde rapid la situații de urgență, cum sunt incendiile sau persoanele căzute în stradă. Serviciile de asistență socială vor monitoriza situația oamenilor fără adăpost, oferindu-le asistență și găzduire în centrele speciale în caz de nevoie.