Tomac, SOLICITARE de ULTIMĂ ORĂ către ministrul de Interne
- Ana Petrescu
- 9 iunie 2017, 11:26
Președintele executiv al PMP Eugen Tomac i-a solicitat ministrului de Interne, Carmen Dan, să suplimenteze efectivele poliției duminică când va avea loc votul la alegerile parțiale în comuna Olteni, județul Teleorman, pentru a garanta corectudinea procesului electoral.
"Scrutinul electoral din 11 iunie este extrem de important pentru sute de mii de români care îşi aleg primarii în 49 de localităţi. La fel de important este şi pentru dumneavoastră. Este un moment în care, dacă veţi organiza impecabil scrutinul electoral şi veţi garanta corectitudinea acestuia, veţi demonstra că sunteţi un ministru responsabil. În caz contrar, veţi eşua în a vă îndeplini atribuţiile de serviciu şi vă veţi apropia astfel de finalul carierei dumneavoastră politice", i-a transmis vineri Tomac ministrului Carmen Dan într-o scrisoare deschisă.
Deputatul PMP mai precizează că alegerile parțiale de duminică din comuna Olteni din județul Teleorman urmează să-i dea marele test ministrului de Interne, Carmen Dan.
"Aveţi ocazia să faceţi aici, în calitate de ministru, ce nu aţi reuşit în calitate de prefect, şi anume, să vă asiguraţi că exercitarea votului se produce în condiţii legale şi fără a fi influenţat. În comuna Olteni, după cum bine ştiţi, prezenţa la vot la referendumul privind suspendarea Preşedintelui României din 2012 a fost de 120%, iar ultimele alegeri locale s-au desfăşurat sub spectrul intimidării alegătorilor, al bruscării jurnaliştilor şi observatorilor, al refuzului de sigilare a urnelor. Toate aceste nereguli au fost puse în scenă de către PSD", spune Eugen Tomac.
El îi reamintește lui Carmen Dan candidații PSD în Teleorman, respectiv un primar suspendat al social-democraților condamnat la închisoare cu suspendare.
"Primarul PSD suspendat, Emilian Mărcuşanu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, candidadează din nou şi foloseşte aceleaşi metode care i-au adus şi până acum succesul: intimidarea şi ameninţarea. Doar că, de data aceasta, atitudinea lui Mărcuşanu este mult mai sfidătoare, acesta mizând, probabil, pe faptul că protectorii săi, Carmen Daniela Dan şi Liviu Dragnea, care astăzi ocupă funcţii înalte în stat, îi vor asigura protecţie în orice condiţii", a precizat Tomac.
Astfel, președintele executiv al PMP îi cere ministrului de Interne să-și exercite corect și eficient atribuțiile de serviciu.
"În aceste condiţii, vă solicit, Doamnă Ministru, să vă exercitaţi cu responsabilitate atribuţiile de serviciu şi să suplimentaţi efectivele de poliţie în ziua votului la Olteni, pentru a supraveghea şi a garanta corectitudinea procesului electoral. Este treaba instituţiilor statului şi, în particular, a Ministerului de Interne, să se asigure că exercitarea votului se produce în condiţii legale şi că votul nu este influenţat. Mi-aş dori să constat, după scrutinul electoral din 11 iunie 2017, că aţi reuşit să vă ridicaţi la nivelul funcţiei pe care o ocupaţi şi că legea este egală pentru toată lumea, chiar şi în judeţul Teleorman", concluzionează Eugen Tomac.