Preşedintele Klaus Iohannis va primi, în această seară, la Washington, distincţia Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Americano-Iudeic, în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei și promovării valorilor umane.
Klaus Iohannis va participa în calitate de invitat de onoare la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă.
Cu acest prilej, AJC va acorda Preşedintelui Klaus Iohannis distincţia „Light Unto the Nations”, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane. Este primul eveniment la care şeful statului participă în cadrul vizitei sale în SUA.
„American Jewish Committee a evidenţiat, în decizia de acordare a distincţiei, faptul că a hotărât onorarea Preşedintelui Klaus Iohannis pentru acţiunea sa de „lider dedicat întăririi democraţiei şi a statului de drept în România, (…) pentru eforturile sale de a combate anti-semitismul şi pentru a aprofunda legăturile dintre România şi SUA, precum şi între România şi Israel”. Acordarea acestei distincţii a mai avut în vedere rolul ţării noastre în cadrul Uniunii Europene şi al dialogului transatlantic, în menţinerea securităţii regionale şi globale, dar şi realizările recent încheiatei preşedinţii-în-exerciţiu române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)”, potrivit Administrației Prezidențiale.
Evenimentul va începe la ora 18.00, ora locală, (ora 1.00, ora României).
Distincţia va fi prezentată, cu ocazia unui moment special, în cadrul Forumului Global, World Leaders Plenary. La Forumul Global, care se desfăşoară în perioada 4-6 iunie a.c., vor lua parte peste 2.500 de participanţi din 70 de ţări. „Light Unto the Nations” a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi Cancelarul german Angela Merkel, Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat duminică, pentru şase zile, în Statele Unite ale Americii, într-o vizită în care se va întâlni, la Casa Albă, cu omologul său american Donald Trump. Iohannis este primul lider est-european care va fi primit în SUA de către Trump.
Vizita la Washington mai cuprinde și alte elemente de program, inclusiv o întâlnire cu reprezentanții comunității de români din SUA.