Câţi români din Regatul UNIT își doresc cetățenia britanică şi cât COSTĂ
- Andrei Vi şan
- 5 iunie 2017, 10:58
Aproape jumătate dintre românii care trăiesc în Regatul Unit doresc să obţină cetățenia britanică.
43% dintre românii din Regatul Unit își doresc cetățenia britanică, 32% nu o vor, în timp ce 25% sunt indeciși, arată un sondaj realizat de AngliaMea.ro, site dedicat comunității românești din Marea Britanie.
În anul 2016 numărul cererilor de atribuire a cetățeniei britanice depuse de cetățenii UE a crescut cu peste un sfert în comparație cu anul precendent, cele mai multe cereri fiind din partea bulgarilor, ungurilor, polonezilor și românilor.
Avantajele cetățeniei britanice nu sunt atât de multe în comparație cu cele oferite de cetățenia română. Principalul motiv pentru care românii își doresc cetățenia britanică este legată de faptul că odată cu obținerea acesteia, dispar toate limitările impuse românilor în această țară, mai ales în noul context al Brexit-ului. Al doilea mare avantaj se referă la regimul vizelor aplicate în terțe state. Țări ca SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă sunt mult mai accesibile pentru britanici, decât pentru cetățenii români.
De asemenea, cei care obțin cetățenia britanică primesc drept de vot în această țară. În plus, unii cred că prestigiul oferit de o identitate britanică și respectul de care se bucură cetățenii acestei țări în alte state sunt, de asemenea, avantaje suficiente pentru care titlul de cetățean al Regatului Unit merită dobândit.
Românii pot aplica pentru cetățenia britanică dacă îndeplinesc următoarele condiții: au vârsta de peste 18 ani, sunt capabili să comunice în limba engleza, au suficiente cunoștințe despre viața în UK și pot demonstra acest lucru printr-un test, sunt persoane cu un caracter bun și îndeplinesc condițiile de reședință. Acestea din urmă impun ca aplicanții să fie rezidenți permanenți în UK de cel puțin un an și să nu fi părăsit țara mai mult de 90 de zile în ultimul an. Rezidența permanentă se obține după 5 ani de trăit legal în Marea Britanie. Copiii născuți aici pot obține cetățenia britanica dacă cel puțin unul dintre părinți are rezidență permanentă.
Taxa pentru obținerea cetățeniei britanice este în prezent în cuantum de 1282 lire sterline.