Se întîmplă în România! Decizie ȘOCANTĂ a unei JUDECĂTORII. Verdict fără precedent
- Cristi Buș
- 23 mai 2017, 22:23
Situație incredibilă ivită în Râmnicu Vâlcea. Locuitorii nu vor putea ieși din case decît încîlcînd o proprietate privată!
Decizia judecătorilor din Râmnicu Vâlcea aduce mai mulți cetățeni în fața unei situații inedite după ce o societate comercială a fost pusă în posesia unei parcări.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, problemele în ceea ce priveşte parcarea din faţa a trei imobile de pe bulevardul nicolae Bălcescu au pornit în urmă cu trei ani când, în urma cererii făcute în baza HG 834/1991, SC SOCOM SA primea de la Consiliul Judeţean Vâlcea titlul de proprietate pentru suprafaţa cuprinsă între blocurile 225, 50 şi 300, teren situat vizavi de Liceul Tehnologic „Oltchim”, informează Antena3.
Pe această suprafaţă, societatea comercială solicita şi obţinea, în anul 2010, certificatul de urbanism în vederea elaborării unui Plan Urbanistic de Detalii (PUD) pentru construirea unei grădiniţe cu program normal.
Doi ani mai târziu, Primăria municipiului aproba prin PUD-ul, impunând, conform legislaţiei în domeniu, unele condiţii printre care asigurarea locurilor de parcare conform funcţiunilor zonei şi analiza circulaţiei carosabile şi pietonale pentru asigurarea deservirii clădirilor din zonă şi accesul autospecialelor – PSI, SMURD, ambulanţe şi altele. Pentru că se modifica categoria de folosinţă a terenului, solicitantul era, de asemenea, obligat să obţină acordul locatarilor blocurilor din zonă.
SC SOCOM SA nu a contestat în contencios administrativ această decizie a administraţiei locale, în schimb a atacat în instanţă decizia Primăriei municipiului, solicitând despăgubiri pentru o pretinsă lipsă de folosinţă a terenului.
Reprezentanţii municipalităţii mai spun că instanţa de judecată impune locatarilor din zonă să nu mai poată ieşi din blocuri altfel decât călcând pe proprietatea privată a SC SOCOM SA, dar şi că accesul maşinilor de intervenţii într-o situaţie de urgenţă majoră este restricţionat de încălcarea unei proprietăţi private.
Decizia nu este definitivă și va fi atacată de municipalitate la instanța superioară.