Juncker: „UE, prin primirea României în sânul său, a căpătat mai multă putere la nivel internațional”

Juncker: „UE, prin primirea României în sânul său, a căpătat mai multă putere la nivel internațional”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a adresat, astăzi, Parlamentului, în ședință de plen comună. El a declarat că Uniunea Europeană a devenit mai puternică, la nivel internațional, de la aderarea României.

„Europa este o poveste de inimă, de mai multe inimi care bat împreună. Mă adresez în franceză pentru că dumneavoastră și cu mine aparținem francofoniei, această familie mare, foarte mare, de 274.000.000 de cetățeni. Cred că prin această aparteneță putem să vorbim franceză. Nu trebuie crezută propaganda germană, care spune că primii care au venit în Transilavania au fost saxonii”, a spus Juncker. 

El a subliniat că „Uniunea Europeană, prin primirea României în sânul său, a căpătat mai multă putere la nivel internațional”.

„Alături de dumneavoastră, voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a onora angajamentul Comisiei. (...) Mecanismul MCV nu înseamnă retragerea sau sfârșitul reformelor, ci înseamnă și mai multă cooperare. Știți că puteți conta pe sprijinul neștirbit al Comisiei”, a mai precizat președintele Comisiei Europene. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„În ceea ce privește MCV, aș dori să mai adaug că nu ar trebui să ne imaginăm că putem adăuga alte noi criterii și exigențe de pe o zi pe alta. Mecanismul este bine realizat și alte exigențe și criterii nu vor mai fi adăugate la cele existente”, a asigurat Juncker.

În ceea ce privește spațiul Schengen, Juncker a punctat că „criteriile de adeziune au fost clare și nu trebuie să îngreunăm aceste criterii”. De asemenea, el a spus că România trebuie să adere cât mai curând la spațiul Schengen, deoare este „un loc meritat”. 

La intrarea în sala de plen, Juncker i-a îmbrăţişat pe Victor Ciorbea şi Adrian Năstase, iar pe Traian Băsescu l-a şi pupat pe frunte. Preşedintele CE l-a salutat şi pe Victor Ponta, potrivit News.ro.

Şedinţa plenului reunit este prezidată de Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

Reuniunea a început cu intonarea imnului Europei şi a imnului de stat al României.

La şedinţă asistă şi premierul Sorin Grindeanu şi membrii Cabinetului.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se află astăzi în vizită în România unde are programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Sorin Grindeanu.

Jean Claude-Juncker va participa şi la recepţia oferită de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Europei în Grădina Palatului Cotroceni.   

Articol în curs de actualizare.