POLIŢIŞTI SANCŢIONAŢI în SCANDALUL permisului lui Dan Şova

POLIŢIŞTI SANCŢIONAŢI în SCANDALUL permisului lui Dan Şova

Poliţişti sancţionaţi disciplinar, în urma scandalului în care a fost implicat fostul senator PSD, Dan Şova, surprins de un deputat USR în timp ce ar fi fost băgat în faţă, la coada de la premise auto. Cei doi lucrători de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov au primit mustrare scrisă şi reducerea salariului.

Doi poliţişti au fost sancţionaţi disciplinar după ce, pe 6 aprilie, l-ar fi ajutat pe fostul senator PSD, Dan Şova, să intre în faţă la coada de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a-şi preschimba permisul de conducere. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunţat că cei doi lucrători ai instituţiei au fost sancționați, conform prevederilor legale, cu “mustrare scrisă”, respectiv ,,reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 5%”.

Ancheta internă de la DRPCIV a fost declanşată după ce deputatul USR Cornel Zainea a postat pe Facebook mai multe fotografii în care Dan Şova a fost surprins în timp ce ar fi fost ajutat să "sară' rândul pentru a-si preschimba permisul auto.

“Din verificările efectuate a rezultat faptul că doi lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, respectiv DRPCIV ar fi facilitat efectuarea unei operaţiuni de preschimbare a permisului de conducere al unei persoane. Precizăm că nicio persoană cu funcţie de conducere nu a avut cunoştinţă de această situaţie. Având vedere aceste aspecte, a fost declanşată procedura de cercetare disciplinară”, a transmis DRPCIV, la scurt timp după izbucnirea scandalului.