Turcan anunță SANCȚIUNI pentru parlamentarii PNL care nu fac opoziție
- Ana Petrescu
- 8 mai 2017, 15:41
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat, luni, că în ședința conducerii centrale, a fost luată o decizie în unanimitate că atunci când membri ai partidului lipsesc de la voturi „cu aşteptări mari din partea opiniei publice”. Liderul liberarilor insistă să susțină că măsură nu o vizează direct pe senatoarea Alina Gorghiu care a absentat, săptămâna trecut de la Comisia juridică la votul asupra amendamentelor la legea grațierii, ci este o chestiune de principiu.
"Azi, în Biroul Permanent Naţional, am propus şi s-a decis în unanimitate ca, atunci când colegi de-ai noştri lipsesc la voturi importante cu aşteptări mari din partea opiniei publice, atunci politic să recurgem la sancţiunile prevăzute în Statut. Sancţiunile sunt graduale, de la imposibilitatea de a vota în anumite şedinţe, inclusiv până la suspendarea din partid pe diferite perioade", a spus Turcan, după ce, săptâmâna trecută scria pe Facebook că nu poate trece cu vederea lipsa liberalilor de la voturile importante.
Întrebată dacă a avut vreo discuţie cu Alina Gorghiu, care a absentat miercuri de la lucrările Comisiei juridice, când s-a votat graţierea pedepselor pentru fapte de corupţie, alături de Nicoleta Pauliuc care însă are o problemă de sănătate, Turcan a răspuns că nu vorbeşte despre persoane, ci despre ”un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD”.
"Doamna Pauliuc este în spital şi are o problemă gravă de sănătate, aşadar dumneai va fi înlocuită pe o perioadă mai lungă de timp de colegi de-ai noştri din Senat. În rest, nu vorbesc despre persoane şi lucrul acesta aş vrea să fie bine înţeles, pentru că acum a fost situaţia de la Senat în Comisia juridică, mâine poate să fie o altă comisie. Ne raportăm la un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD. Din nefericire (…) s-a transmis în spaţiul public ideea unei pactizări a PNL cu PSD din cauza unor absenţe în momente importante, ori lucrul acesta e dăunător partidului per ansamblu şi orice membru de partid trebuie să înţeleagă că interesul public şi interesul PNL sunt mai presus decât orgoliul sau interesul unei persoane. (...) Nu mă refer punctual la Alina Gorghiu. Chiar dacă există un mare deliciu de a titra "Turcan se războieşte cu Gorghiu", nu mă refer la Alina Gorghiu, mă refer la un principiu pe care, dacă nu-l respectăm, PNL-ului îi va fi din ce în ce mai greu să spună că e diferit de PSD", a concluzionat Turcan.