Băsescu ferește PMP de un scandal mediatic

Băsescu ferește PMP de un scandal mediatic

PMP şi Traian Băsescu au decis ca partidul să nu-şi asume ideile fostului preşedinte despre grațiere, pentru a proteja formaţiunea de discuţiile aprinse legate de legislaţia penală, a afl at EVZ

Traian Băsescu a depus mai multe amendamente la legea graţierii, printre care ridicarea pragului de pedeapsă care poate fi graţiată de la 5 la 10 ani şi reducerea cu jumătate a pedepselor aplicate femeilor condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie. Un alt amendament permite graţierea inclusiv a persoanelor condamnate pentru terorism.

Aceste amendamente au fost dezbătute, luni, în cadrul ședinței Consiliului Executiv Național al PMP.

Protejarea PMP

Potrivit surselor EVZ, Traian Băsescu a hotărât să își asume el amendamentele și implicit criticile aduse acestora, tocmai pentru a proteja PMP de un eventual atac politic şi mediatic prea puternic pentru un partid care se află încă în creștere.

Libertatea de a decide

Aceleași surse au spus EVZ că membrii PMP sunt liberi să își asume sau nu amendamentele liderului lor.

„Cum putem noi, cei din PMP, să stăm la masă cu Traian Băsescu și să-i spunem: «știți, domnule președinte, noi nu vă susținem!»?, a subliniat un membru din partid.

Un parlamentar PMP a mărturisit, pentru EVZ, că înainte de a fi politician, este om. „Eu am ieșit în stradă când au fost protestele din Piața Victoriei, cum ar fi acum să susțin niște a m e n d a - mente care contravin principiilor pentru care am ieșit atunci?”.

„Eu sunt Băsescu”

Întrebat, după ședință, ce părere are despre afirmaţiile deputatului Robert Turcescu, cu privire la dispariţia PMP în cazul în care partidul nu face o opoziţie vădită la PSD, inclusiv pe tema graţierii, Băsescu a răspuns: „Nu vreau să etichetez o asemenea afirmaţie. Dumnezeu să-i dea omului suficientă capacitate de analiză, să înţeleagă cine e Băsescu. Eu nu-s nici Turcescu, nici Tătărescu. Sunt Traian Băsescu, care are punctele lui de vedere şi o experienţă politică uriaşă.”

Analiza

Tot după ședință, Turcescu a subliniat că „nu am un conflict, ferească Dumnezeu, cu preşedintele PMP, domnul Traian Băsescu. Prin urmare, cred că s-au făcut mai multe valuri decât era necesar într- un astfel de context”. El a punctat că Băsescu le-a prezentat amendamentele depuse și rațiunile pentru care a făcut acest lucru. Turcescu a mai spus că membrii PMP vor analiza și vor gândi amendamentele: „Cu o parte dintre ele putem să fim de acord, cu o parte dintre ele putem să nu fim de acord”.