Tăriceanu: Decizia CEDO e corectă

Tăriceanu: Decizia CEDO e corectă

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că decizia adoptată marţi de CEDO, conform căreia condiţiile de detenţie din România sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este una corectă. El a precizat că găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei din penitenciare este o prioritate, cât și şi modificarea Codurilor penale pentru a fi puse în concordanţă cu deciziile CCR.

"Decizia CEDO de astăzi este încă un avertisment pe care România îl primeşte şi se înscrie într-o serie de semnale privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români. Problema de fond, dincolo de decizia de astăzi, nu se reduce la situaţia din penitenciare, ci este mult mai gravă pentru că vizează drepturile tuturor cetăţenilor, nu doar ale celor care sunt închişi. Din punctul meu de vedere, decizia CEDO de astăzi este una corectă. Cei care se aşteptau la mai mult uită că instituţiile europene nu ne vor face ordine în casă în locul nostru. Mai ales că acum Uniunea Europeană gestionează simultan mai multe situaţii de criză. Cei care se aşteptau la mai puţin sunt din categoria celor care cred că drepturile omului sunt un "lux" şi că democraţia este o complicaţie inutilă", a explicat, pe Facebook, Tăriceanu. 

Potrivit liderului ALDE, românii privesc în prezent spre Uniunea Europeană pentru a stopa instaurarea "noii dictaturi a statului drepţi",dar cetăţenii români sunt singurii care îşi pot "face ordine în casă", care pot acţiona pentru a garanta respectarea drepturilor şi libertăţilor, respectiv a statului de drept. 

"Timp de aşteptat şi timp pentru a mai amâna deciziile care se impun nu prea mai este. Au trecut 8 ani de la momentul 2009, care s-ar putea dovedi a fi primele alegeri fraudate prin intervenţia instituţiilor de forţă din istoria României postdecembriste. Au trecut aproape 3 ani de zile de la procesul şi condamnarea abuzivă a Marianei Rarinca, unul dintre cazurile devenite simbol pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în România. Unii vor spune că aşa cum au trecut câţiva ani, mai pot trece câteva luni înainte de a pune în aplicare soluţii. Mai ales când se face referire la condiţiile de detenţie, care pentru mulţi nu reprezintă o prioritate. Ba da, este o prioritate, după cum reprezintă o prioritate şi modificările la Codurile penale pentru a le aduce în conformitate cu deciziile CCR, după cum este o prioritate şi să facem lumină în implicarea unor reprezentanţi ai instituţiilor de forţă în alegerile din 2009. Toate reprezintă priorităţi pentru ca şi în România să fie respectate drepturile şi libertăţile cetăţenilor şi statul de drept", a scris șeful Senatului pe rețeaua de socializare. 

Condiţiile de detenţie din sistemul penitenciar din România sunt contrare CEDO şi relevă o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis, marţi, CEDO în cazul "Rezmiveş şi alţii împotriva României".  Prin decizia-pilot, CEDO a stabilit că a fost încălcat Articolul 3 al Convenţiei, care interzice tratamentele inumane sau degradante, în acest caz care vizează condiţiile de detenţie din închisorile româneşti, precum şi din arestul poliţiei.