Clipe grele pentru Marian Drăgulescu. Fetiţa lui este internată în spital
- Theodora Sutiu
- 24 aprilie 2017, 16:20
Marian Drăgulescu a adus delegației României două medalii la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, dar nu a putut să se bucure de această victorie foarte mult pentru că fetița lui e bolnavă.
Beatrice, copila pe care Marian Drăgulescu o are cu Larisa, fosta sa soție, a ajuns la spital, după ce anul trecut a fost supusă unei operații la Viena. Dar boala a recidivat, iar în prezent fetița se află sub observația medicilor.
„Sunt la spital cu fetiţa. Copilul are aceeaşi problemă, cu urechea, chiar nu îmi stă capul la nimic altceva. Da, Marian m-a tot sunat. A vrut să ştie cum se simte micuţa. Vorbim tot timpul şi mai ales atunci când este vorba de copiii noștri. Este o relaţie foarte bună între noi”, a declarat Larisa Drăgulescu, pentru SpyNews.ro.
Larisa a divorţat de Marian Drăgulescu în 2009.