Intervenția fostului președinte Emil Constantinescu în plin scandal legat de dezvăluirile făcute de Dan Andronic, despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, m-a trimis drept la arhive. Istoria se repetă, aveam să constat a nu știu câta oară.
„Memoria” presei scrise, agendele ziariștilor din generația mea demonstrează că există mari similitudini între ceea ce a pățit Emil Constantinescu în timpul mandatului său și prin ce a trecut, ulterior, președintele Băsescu. Cei care scriu astăzi și dau verdicte doar în baza propriilor simpatii, înțelegeri sau interese de grup nu existau ca jurnaliști în perioada CDR-Emil Constantinescu. Și nici Google nu-i ajută în documentare, memoria sa începând cu anul 2000.
E limpede, după discursul de la congresul ALDE din acest weekend, că Emil Constantinescu nu-l are la inimă pe Traian Băsescu. Totuși, niște episoade care le-au punctat istoria personală arată că ambii au fost devorați de Sistemul care i-a propulsat. Principala lovitură: amestecul familiei în afaceri dubioase! Constantinescu a și recunoscut, la sfârșit de mandat, că a fost învins de Sistem.
Vă mai amintiți ce a pățit ca președinte ales în noiembrie 1996?
În primul rând, în aprilie 1998, la doar un an și jumătate de domnie prezidențială, Constantinescu s-a trezit inclus în cel mai mare scandal de contrabandă: Țigareta II. Niciun serviciu secret nu a fost străin de operațiune, deși doar SPP a plătit tribut justiției prin colonelul Truțulescu. Președintele Constantinescu însă s-a trezit implicat. Informațiile circulau nimicitoare. Baxuri cu țigări fuseseră ascunse la Palatul de la Scroviștea. Fiul său, Dragoș Constantinescu, fusese văzut pe aeroportul Otopeni în seara aterizării avionului încărcat cu țigări - a tocat săptămâni la rând Corneliu Vadim Tudor, citând surse din rândul generalilor din serviciile secrete. S-a ajuns și la un proces de calomnie, însă memoria colectivă deja înregistrase amestecul fiului președintelui.
A urmat scandalul „amoros” cu Rona Hartner, o altă făcătură pe care aveam să o demolez printr-un serial publicat în ziarul la care lucram atunci. Am să mai amintesc doar de investigațiile pe care le-am făcut atunci când ni s-a semnalat că fiica președintelui Constantinescu pune la cale privatizarea companiei „ARO”, ea fiind patroana unei firme de consultanță economică. Norina Constantinescu fusese angajată de un anume John Perez, un dealer american de origine cubaneză, interesat să cumpere uzina. Articolele din presă, care demonstrau lipsa potențialului financiar al lui Perez și arătau că e posibil ca acesta să fie agent al unor servicii străine, l-au făcut pe Constantinescu să-și convingă fiica să se retragă din afacere. Investitorul John Perez a fost protejat ulterior de următorul președinte al României de atunci, Ion Iliescu și de camarila sa, uzina ARO ajungând să fie distrusă până în anul 2005.
Imagina președintelui Emil Constantinescu a fost iremediabil compromisă, iar oamenii Sistemului au acționat asemănător ca în cazul președintelui Băsescu. Două declarații găsite în presa anului 2000, luna mai, mi se par elocvente și am să reproduc câteva pasaje. Fostul senator Radu Timofte, devenit șef al SRI în mandatul președintelui Iliescu, spunea despre Emil Constantinescu, pe care-l denumea „demolatorul serviciilor secrete”: „A fost diabolic în a-și strecura numai persoane credincioase lui – rude, femei, carieriști, neprofesioniști, trădători etc. Practic, o parte dintre lucrătorii din aceste servicii îl consideră pe dl Emil Constantinescu demolatorul serviciilor secrete românești. (…) Dl. Emil Constantinescu influențează și acționează pentru interesele lui și ale familiei – afaceri, comisioane, donații, lobby, trafic de influență, în țară și în străinătate. Jocurile murdare se fac împreună cu mass-media aservite, reprezentanți ai Alianței Civice, ai GDS, ai UDMR, diplomați și ambasadori aserviți din cadrul MAE”.
La fel cum, la sfârșitul mandatului, Traian Băsescu s-a trezit în poziția de „singur împotriva tuturor”, fostul președinte Constantinescu a traversat, în 2000, aceeași etapă. Lucrul acesta l-a făcut să declare public atunci: „Alianța Civică să-și asume responsabilitatea pentru toți demnitarii membri ai acesteia, care au fost propulsați la președinție, în fruntea serviciilor de informații, la Curtea Supremă de Justiție, la Parlament”.
Ei, cam în nota aceasta ar trebui să privim ce se întâmplă și astăzi în țărișoara noastră și să nu înghițim propaganda care ni se servește pe diferite canale. În toate timpurile, faptele vorbesc!
Recomandările noastre
