AMINTIRI din INFERNUL de la Bastia. „I-a retezat o parte de ureche unuia dintre bodyguarzi!” Teroarea pe care au trăit-o steliștii în Corsica
- Andrei Călin
- 17 aprilie 2017, 20:09
Steaua a jucat în 1997 un meci de coșmar, în Cupa UEFA, pe terenul celor de la Bastia. „Militarii” au avut de-a face cu ostilitatea publicului corsican.
Scenele violente de la meciul Bastia - Olympique Lyon, întrerupt, duminică, pentru că publicul gazdă a intrat pe teren, au făcut înconjurul planetei. Corsicanii sunt renumiți pentru violența la care apelează de multe ori, atunci când vin să-și susțină favoriții, iar ostilitatea proverbială a fost simțită și de Steaua, în toamna anului 1997. „Militarii” au jucat cu Bastia, în turul al II-lea al Cupei UEFA, s-au impus în Ghencea cu 1-0, iar în retur au fost învinși cu 2-3. Steliștii au mers mai departe, dar au trăit un coșmar în Corsica. Într-un interviu acordat pentru EVZ, în 2015, Lavi Hrib, fostul jucător al „roș-albaștrilor”, povestea: „Intrau tare, chiar dur, încă din primele minute. Se simţea şi ură şi frustrare în jocul lor. Eram rezervă, dar îi simţeam pe ai noştri din teren destul de timoraţi. A mai ieşit şi Roşu încă din primele 10 minute, accidentat, şi-a rupt clavicula după ce a căzut urât de tot împins de unul de-ai lor.Ei, trei-patru ocazii, iureș la poarta lui Ghersaim, noi nu jucam nimic. Și, pe neașteptate, a venit golul lui Cătălin Munteanu, care avea 18 ani pe atunci, șut din unghi sub transversală. Iar s-au urcat pe noi, de data asta cu lovituri fără nicio jenă. La centru era un austriac (n.r. – Gerd Grabher), care fluiera şi nu fluiera la faulturile lor. Aproape din nimic a venit şi golul doi, tot Cătălin Munteanu, imediat înainte de pauză. Atunci i-a simţit pe francezi că s-au cam tăiat. Dar la pauză, iar incidente. Lăcătuş i-a reproşat unui negru mare din apărarea lor, Mendy, intrările dure din prima repriză, iar ăla i-a băgat mâna în gât. Au mai venit doi-trei de-ai lor, dar s-a băgat arbitrul şi i-a despărţit. Cum-necum am ajuns la vestiar deşi unii dintre ai noştri îşi luaseră câteva după ceafă până şi de la oamenii de ordine!”
Unul dintre bodyguarzii de la Bastia, care le asigura securitatea steliștilor, s-a ales cu urechea tăiată. „Am auzit că și suporterii noștri avuseseră probleme, deși stătuseră la tribuna principală. Vorba vine suporteri, erau rudele noastre. Când am dat noi golul doi, ei au sărit de pe scaune, să se bucure. Atât le-au trebuit corsicanilor așezați ceva mai jos. La fel – ne-au povestit apoi – câțiva dintre ăia scoseseră cuțitele să vină peste ai noștri. I-au oprit însă bodzguarzii puși să-i apere, ăia patru care asigurau securitatea grupului nostru. La final însă iar au sărit suporterii lor spre ai noștri, dar iar au fost opriți și atunci unul dintre fani a dat pur și simplu cu cuțitul și i-a retezat o parte de ureche unuia dintre bodyguarzi! Au fost momente de groază, ai noștri ne-au zis că pur și simplu a țâșnit sângele ca din fântâna arteziană. Din fericire, am scăpat cu toții cu bine de acolo, dar așa ceva nu se uită niciodată”.