Bashar al-Assad va avea soarta lui Gaddafi. Cine a prezis un astfel de sfârșit pentru sângerosul dictator sirian
- Dodo Romniceanu
- 12 aprilie 2017, 08:01
Influentul lider șiit irakian Moqtada Sadr a avertizat că, în cazul în care este decis să țină cu dinții de putere, președintele sirian Bashar al-Assad riscă să aibă parte de aceeași soartă ca dictatorul libian Muammar Gaddafi.
Moqtada Sadr l-a îndemnat pe Bashar al-Assad să demisioneze și a condamnat cu aceeași ocazie presupusul atac chimic asupra civililor atribuit forțelor siriene, devenind unul dintre rarii conducători șiiți care contestă deschid legitimitatea președintelui sirian.
Stabilit în orașul sfânt șiit Najaf, clericul șiit a dat publicității marți un nou comunicat reiterând poziția sa. "I-am cerut (lui al-Assad) să plece pentru a păstra reputația axei de rezistență și pentru a evita soarta lui Gaddafi", a scris el. Axa de rezistență față de Israel include Iranul, Siria și Hezbollahul libanez.
În octombrie 2011 și după opt luni de revoltă, Muammar Gaddafi, omul forte al Libiei timp de peste patru decenii, a fost capturat de rebeli și împușcat câteva ore mai târziu.
La 4 aprilie, un presupus atac chimic a lovit localitatea rebelă Khan Shaykhun, în nord-vestul Siriei, omorând cel puțin 87 de civili, dintre care 31 de copii. Atacul a fost atribuit de rebeli și țările occidentale, inclusiv de Statele Unite, regimului al-Assad care a dezmințit orice implicare.
Ca represalii, Statele Unite au efectuat în cursul nopții de 6 spre 7 aprilie lovituri cu rachete Tomahawk asupra unei baze a armatei siriene, de unde, potrivit administrației americane, ar fi fost lansat atacul.
Moqtada Sadr, ale cărui miliții au luptat împotriva forțelor americane din Irak, a mai condamnat sâmbătă lovitura punitivă a Washingtonului, cerând retragerea tuturor părților străine implicate în conflictul sirian.
Mai multe miliții șiite irakiene, unele susținute direct de Iran, luptă alături de forțele lui Bashar al-Assad în războiul din Siria.
Devenit popular după ce s-a revoltat împotriva americanilor în timpul invaziei, Moqtada Sadr s-a reinventat ca un campion al reformelor din Irak. El se află la conducerea uneia dintre cele mai importante mișcări șiite din această țară, reamintește AFP. (sursa: Agerpres)