Din ce țări sunt cei mai plângăcioși SUGARI din LUME
- Andrei Vi şan
- 3 aprilie 2017, 20:54
Nou-născuții plâng mai mult în Marea Britanie, Canada, Italia și Olanda decât în alte țări, în timp ce sugari din Danemarca, Germania și Japonia plâng și se agită cel mai puțin, indică un nou studiu dat publicității luni.
Într-un studiu care analizează cât de mult plâng copiii sugari în primele lor trei luni de viață, psihologii din Marea Britanie au creat primele grafice universale privind durata normală a plânsului în această perioadă de timp.
"Sugarii sunt deja foarte diferiți în funcție cât de mult plâng în primele săptămâni de viață", a declarat Dieter Wolker, care a coordonat studiul de la Universitatea Warwick.
"Am putea învăța mai mult uitându-ne la culturi în care copiii plâng mai puțin, inclusiv dacă acest lucru este legat de comportamentului părinților sau de alți factori legați de experiențele din timpul sarcinii sau genetici", a adăugat el.
Copiii cu cele mai mari crize de colici — care presupun plânsul timp de peste trei ore pe zi pentru cel puțin trei zile pe săptămână — sunt cei din Marea Britanie, Canada și Italia, în timp ce problemele cele mai mici din acest punct de vedere le prezintă sugarii din Danemarca și Germania.
În medie, indică studiul, sugarii plâng în jur de două ore pe zi în primele două săptămâni. Apoi ei plâng ceva mai mult în următoarele câteva săptămâni, până când ajung la un maxim de două ore și 15 minute pe zi la șase săptămâni. Această perioadă cumulată de plâns se reduce la o medie de o oră și zece minute până la vârsta de 12 săptămâni.
Există însă mari variații între nou-născuți, unii plângând numai 30 de minute pe zi, iar alții peste cinci ore.
Studiul, publicat în Journal of Pediatrics, este o analiză a unor cercetări care acoperă 8.700 de copii din țări precum Germania, Danemarca, Japonia, Canada, Italia, Olanda și Marea Britanie, informează Agerpres.
Dieter Wolker spune că noile grafice își vor ajuta pe lucrătorii din domeniul sanitar să-i informeze pe părinți dacă nou-născuții lor plâng o perioadă normală de timp în primele trei luni de viață sau au nevoie de asistență specială.