Liviu Dragnea a fost INFORMAT despre colaboarea dintre PRU, Ponta și Constantin

Liviu Dragnea a fost INFORMAT despre colaboarea dintre PRU, Ponta și Constantin

Preşedintele fondator al Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, a susținut că l-a asigurat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, că nu există "niciun fel de colaborare" între PRU şi Victor Ponta sau Daniel Constantin.

"Cu Liviu Dragnea am discutat fiind în trecere pe la Parlament. Am avut o întâlnire şi, într-adevăr, am discutat şi l-am asigurat că nu există niciun fel de colaborare între PRU şi Bogdan Diaconu şi Victor Ponta sau Daniel Constantin", a declarat Bogdan Diaconu, astăzi, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres. 

Totodată, el a anunţat semnarea protocolului de constituire a alianţei politice Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE), care include Partidul România Unită, Partidul România Mare şi Partidul Noua Dreaptă. 

Întrebat cum se va împăca această alianţă cu o eventuală colaborare în viitor cu Victor Ponta, Bogdan Diaconu a precizat că el are o colaborare cu Adrian Popescu şi cu Tudor Ionescu, liderii PRM şi ND. 

"Partidul România Unită are o colaborare cu PRM şi cu Noua Dreaptă. Aceasta este formula politică cu care ne vom prezenta în alegerile ce vor urma şi în faţa românilor. Nu există niciun fel de proiect comun între PRU sau Bogdan Diaconu şi fostul prim-ministru al României Victor Ponta. Şi nu vom mai permite nimănui să folosească naţionalismul românesc pentru a-şi duce bătăliile de putere din PSD sau din altă parte", a mai spus Diaconu