Imnul național va fi intonat la finalul competiţiilor sportive naționale, prevede un proiect de lege

Imnul național va fi intonat la finalul competiţiilor sportive naționale, prevede un proiect de lege

Un proiect de lege care prevede intonarea imnului național pe stadioane și alte baze sportive la desfășurarea competițiilor sportive oficiale la nivel național, a fost adoptat de deputații din Comisia Juridică.

Proiectul de lege prevede intonarea imnului național la finala unei competiții sau, după caz, la turneul final, potrivit Mediafax.ro.

„Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”, se arată ăn proiectul legislativ care completează articolul 10 din legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și primarul Capitalei, senator la acea vreme, Gabriela Firea, au semnat proiectul de lege. printre semnatari, se mai găsesc și social-democraţii Florin Iordache, Marina Neacşu, Florin Pâslaru şi Mihai Fifor.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Ne puteți urmări și pe Google News