Turcan: PSD ar putea ÎNGROPA demersul revizuirii Constituției pe TEMA familiei
- Ana Petrescu
- 28 martie 2017, 15:33
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus, marți, că majoritatea parlamentară PSD-ALDE ar putea îngropa demersul revizuirii Constituției pe tema definiției familiei, în condițiile în care social-democrații au mesaje duplicitare.
"Posibil. La cum am văzut acţionând majoritatea parlamentară în cazuri delicate şi în cazuri care scoteau la iveală duplicitatea mesajului din campanie, foarte posibil ca şi această iniţiativă să fie îngropată de majoritatea parlamentară", a afirmat Turcan, la Parlament, citată de News.ro.
Ea a precizat că PNL susţine referendumul de modificare a Constituţiei, deoarece "familia trebuie să fie garantată şi protejată prin Constituţia României".
"În momentul de faţă am depus un amendament pe care dorim să îl susţinem în continuare în Comisiile de specialitate şi în plen prin care să se înţeleagă foarte clar că familia trebuie protejată prin Constituţie şi căsătoria să fie relaţia dintre bărbat şi femeie şi, în paralel, în societatea românească să renunţăm la dispute sterile, la agresitate şi să sprijinim ca România să fie ţara în care să se regăsească orice om care alege să îşi trăiască altfel viaţa", a explicat Turcan
Întrebată dacă parteneriatul civil este o soluţie pentru cei care nu se regăsesc în această situaţie, liderul deputaților PNL a răspuns: "O lege prin care să fie garantate drepturile civile pentru orice cetăţean cred că merită să fie dezbătută şi luată în considerare în forul suprem legislativ al României".
Camera Deputaţilor a scos,astăzi, de pe ordinea de zi a votului final iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, pe motiv că „nu există niciun argument legal sau constituţional” prin care acest for este primul sesizat. Proiectul a fost retrimis conducerii celor două Camere la solicitarea PSD.