Selecționerul naționalei României este nemulțumit: „Trebuia să câștigăm. Trebuie să-i facem pe jucători să evolueze mai bine, 90 de minute, nu doar 60”

Selecționerul naționalei României este nemulțumit: „Trebuia să câștigăm. Trebuie să-i facem pe jucători să evolueze mai bine, 90 de minute, nu doar 60”

Christoph Daum, selecționerul echipei naționale, a vorbit despre partida cu Danemarca și a constatat că jucătorii trebuie să evolueze la același nivel, timp de 90 de minute.

Christoph Daum a fost nemulțumit, la finalul partidei cu Danemarca, așa cum era normal. Tehhnicianul german a afirmat că jucătorii au scăzut ritmul după primele 60 de minute, în condițiile în care România avea nevoie ca de aer de un succes. Daum speră că prima reprezentativă va deveni mai ofensivă, odată cu revenirea lui Florin Andone și Bogdan Stancu.

„Trebuia să câștigăm 3 puncte azi, însă am luat doar unul. Am fi avut nevoie de mai mult noroc în prima repriză. Toată lumea a fost motivată să câștige meciul, dar n-am reușit să jucăm bine și în repriza a doua ca în prima. În continuare totul e posibil. Trebuie să-i facem pe jucători să evolueze mai bine. Dacă ne uităm la primele 60 de minute vedem că nu e problema doar că nu am marcat, ci și mentalitatea. Trebuie să jucăm până în minutul 90, nu doar 60 de minute. Dacă ne uităm la clasament observăm că o singură victorie poate schimba totul. Sper că odată cu revenirile lui Stancu și Andone să marcăm. Ei pot ajuta prin mentalitatea lor să înscriem. Chipciu a jucat foarte bine, Keșeru a avut și el câteva ocazii. Cred că trebuie să pregătim următorul meci acum. Repriza secundă a aparținut Danemarcei", a spus Daum la TVR 1.