Demisie la ANCOM. Fostul adjunct al Grupului Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale pleacă din țară

Demisie la ANCOM. Fostul adjunct al Grupului Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale pleacă din țară

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu şi-a dat demisia, urmând să preia o funcţie în acelaşi domeniu într-o instituţie internaţională.

Marinescu conduce instituţia din 2009. El avea mandatul expirat de la 1 aprilie 2015 şi a ocupat funcţia, temporar, potrivit legii, până la numirea unui succesor, conform informațiilor Capital.ro.

Preşedintele Autoritaţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM supraveghează implementarea politicii naţionale în domeniul comunicaţiilor electronice, audiovizual si al serviciilor poştale. Activitatea sa este dedicata îndeplinirii misiunii autoritaţii de a proteja interesele utilizatorilor finali de comunicaţii din România, promovând concurenta în piaţa comunicaţiilor, asigurând gestionarea resurselor limitate, încurajând inovaţia şi investiţiile în infrastructura.

Cătălin Marinescu a lucrat, începând cu 1990, în sectorul comunicaţiilor, atât pentru furnizorii de servicii de comunicaţii, cum ar fi Romtelecom, cât şi pentru instituţii publice.

Între 2005 şi 2007, a fost preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, organismul administraţiei publice responsabil cu gestionarea spectrului de frecvenţe radioelectrice, supravegherea şi controlul tehnic în radiocomunicaţii şi cu managementul proiectelor de e-guvernare, care a fuzionat mai târziu cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, devenind în anul 2009 ANCOM.

De asemenea, a fost pentru o perioadă administrator al hub-ului IT al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, a deţinut preşedinţia şi vicepreşedinţia mai multor organisme internaţionale şi europene de telecomunicaţii, precum Grupul Regulatorilor Europeni pentru Servicii Poştale (ERGP), Grupul Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice (BEREC) şi Reţeaua Reglementatorilor Francofoni - Fratel.