Membrii echipei Trump, INTERCEPTAȚI în mod ACCIDENTAL. Dezvăluirea numelor lor a fost ILEGALĂ

Membrii echipei Trump, INTERCEPTAȚI în mod ACCIDENTAL. Dezvăluirea numelor lor a fost ILEGALĂ

Președintele Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților a confirmat că persoane din echipa de tranziție a lui Trump au fost ascultate.

Agențiile de informații americane au înregistrat comunicații în care erau implicați membri ai echipei lui Trump la sfârșitul anului trecut, iar rapoarte legate de conținutul conversațiilor au circulat în interiorul guvernului Obama, a declarat președintele Comisiei de Informații din Camera Reprezentanților, Devin Nunes, citat de LA Times.

„Mi s-a confirmat recent că în numeroase ocazii, comunitatea de informații a adunat date despre cetățeni americani din echipa de tranziție a lui Trump.”

Interceptările par să fi fost legale iar membrii echipei Trump, și posibil Trump însuși, ar fi fost incidental ascultați, deoarece comunicau cu persoane aflate sub supraveghere guvernamentală, a afirmat Nunes, citând surse a căror identitate nu a dezvăluit-o.

Supravegherea nu ar fi avut nici o legătură cu investigațiile contrainformative ale FBI despre posibile legături ale asociaților lui Trump cu guvernul Rusiei, a mai precizat președintele Comisiei.

„Informații despre americani din administrația ce tocmai se instala cu valoare informativă mică sau egală cu zero au fost larg răspândite în rapoarte ale comunității de informații.”

Potrivit legii, identitatea americanilor ale căror comunicații sunt prinse în interceptările unor ținte străine trebuie să rămână clasificate, afară de cazul în care discuțiile au legătură cu spionajul sau alte infracțiuni potențiale, ce ar implica investigații ulterioare.

Directorul FBI, James Comey, și directorul NSA, Michael Rogers, audiați luni în cadrul comisiei conduse de Nunes, au declarat că nu au „nici o informație” în sprijinul afirmației lui Trump că președintele Obama a dispus să fie pus sub supraveghere.

Nunes și alți membri republicani ai comisiei au afirmat în cursul audierilor că „scurgerea” de informații clasificate, în special cele legate de o supraveghere guvernamentală, reprezintă o amenințare șa adresa securității naționale și trebuie adusă în fața justiției.

Ei au dat exemplul lui Michael Flynn, demis din funcția de consilier pentru securitate al lui Trump luna trecută, al cărui nume a ajuns în presă, deși ar fi trebuit să fie protejat în rapoartele agențiilor de informații.

Ca reacție la declarațiile lui Devin Nunes, Donald Trump a declarat că se simte mulțumit că i s-a dat dreptate în legătură cu faptul că ar fi fost interceptat de predecesorul său, Barack Obama.