Reorganizarea DIICOT a fost votată în unanimitate în Camera Deputaților. Moment important în istoria intstituției
- Alecu Racoviceanu
- 22 martie 2017, 07:11
Marți, Camera Deputaților a votat în UNANIMITATE legea prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență 78/2016, adoptată de Guvernul Dacian Cioloș în luna noiembrie a anului trecut.
Este vorba de actul prin care Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism este reorganizată ”pe picior de egalitate” cu Direcția Națională Anticorupție., adică având același grad de independență sub autoritatea administrativă a Ministerului Public.
Despre această ordonanță s-a vorbit în ultimul timp, în primul rând din cauza practicii generalizate de a adopta OUG în domeniul penal – mai ales după ce Guvernul Sorin Grindeanu a adoptat OUG 13 – dar și din cauza faptului că, prin textul inițiat de ministrul Justiției Raluca Prună, se dau puteri sporite ministrului în ceea ce privește controlarea și evaluarea procurorului general, dar și a procurorilor șefi de la DNA și DIICOT. Această prevedere – o modificare prin OUG a unui articol din legea de organizare judiciară – a deschis drumul evaluării procurorului șef al DNA după decizia CCR privind conflictul dintre puterile statului.
Legea de adoptare a OUG 78/2016 a fost întoarsă o dată din plen la comisii, dar pentru un amendament minor și acum, pe 21 martie, a fost votată de toți cei 284 de deputați aflați în sală. Proiectul a plecat la Senat, camera decizională.