Clasa specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir. Berbecii au un moment de echilibru, Fecioarele au un program încărcat

Clasa specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir. Berbecii au un moment de echilibru, Fecioarele au un program încărcat

Pe 20 martie s-au născut : Publius Ovidius Naso, Henrik Ibsen, B. F. Skinner, Benajamino Gigli, Sviatoslav Richter, William Hurt, Alexandru Ioan Cuza, Gavril Musicescu, George Topârceanu, Theodor Aman, Constantin Palade.

În calendarul creştin ortodox se pomenesc Sf. Cuv. Mc. ucişi în M-rea Sf. Sava cel Sfinţit şi Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul.

 

În „kalendar” nimic, să ne amintim că am pomenit pe 8 martie despre sărbătorile echinocțiului de primăvară. Da, pentru că la ora 12:28:39 (sursă Dr. Harald Alexandrescu) Soarele taie, în ascensiunea lui oblică pe calea lui, pe ecliptică, ei bine, taie ecuatorul celest. Convențional Soarele părăsește Zodia Peștilor și intră în Zodia Berbecului.  Începe un alt an astrologic, considerat de mulți autori cel de al 7525-lea de la Facerea Lumii. Tot după unii autori, a fost discuție pe Dimineața Astrologilor, dar până la urmă ne-am înțeles, este anul lui Mercur.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pentru multe popoare, populații și îi amintesc numai pe iranieni, azeri, afghani, turkmeni, tadjici, iuguri, gujarati, dari, kurzi, kazahi, kirkizi, osetieni, tati, pashto, uzbeci, georgieni și chiar unii albanezi, ei bine este Anul Nou – Now Ruz. Cam jumătate de miliard de oameni sărbătoresc începerea unui an nou, exact la secunda echinocțiului a fusului orar respectiv, ora locală, nu la miezul nopții. Iranienii, de exemplu intră, pe 21 martie, 1 Farvardin, în al 1396-lea an islamic, sau în al 2576-lea an imperial.

 

Fiind anul lui Mercur, mesagerul, zeul comunicării, dar și protectorul hoților, mă tem că o să avem un an plin de fake news. De exemplu peste tot în presă se spune că intrăm în primăvara astronomică. Cute, but wrong! – vorba celor doi căței. Acum intrăm în primăvară, pur și simplu, primăvara începe de la echinocțiul de primăvară și ține până la solstițiul de vară. Nu este vina mea că s-a făcut o catastrofă din calendar și că nu mai corespund datele calendaristice cu anotimpurile și fenomenele naturale. Primăvara nu începe la 1 martie, îmi pare rău, ca dovadă - ghioceii au apărut astăzi în curtea mea. Ar trebui o adaptare, o resetare a acalendarului, dar nu vreți să știți cât ar costa, așa că s-a renunțat. Rețineți, nu primăvara astronomică, ci pur și simplu primăvara!

 

Mai am ceva pe inimă. România lui Ceușescu, România comunistă?!! Din nou, cute but wrong! Cred că cel mai corect ar fi România din timpul războiului rece. Se vorbește de o Românie dintre cele două războaie, de o Românie pașoptistă, nu cred că România poate fi blamată pentru ceva, orice, așa că o să vă povestesc o istorie adevărată din timpul României din perioada războiului rece. Nu a fost nici a lui Ceaușescu, nici comunistă, am fost bine plasat ca să observ că tăticii și mămicile colegilor mei de la Liceul 24, nu erau deloc comuniști, decât în public sau la ședințele de partid, erau niște oportuniști, niște găști care se luau de gât pentru putere și bani, niște ne-trebnici ca și cei de astăzi, vorba lui Andrei Pleșu.

 

Cum am ajuns la faimosul Liceu 24, coleg cu Nicu Ceaușescu & Co.?

Este o poveste pe care o să v-o spun acum, de echinocțiu nu au loc doar banchetele masonice, ci arhimagii şi astrologii pot să spună, nepedepsiţi, unele adevăruri incomode. Doar măreţul Sfinx este poziţionat perfect cu axa, cu faţa, către gradul de zodiac unde răsare Soarele la echinocţiul de primăvară!

 

Când am dat examenul pentru liceu, un examen greu pe timpul meu - s-a demixtat, învățământul și educația au trecut tot timpul prin reforme și schimbări care de care mai paradoxale. Așa că am fost obligat să dau examen la Liceul Dimitrie Cantemir, care era de băieți, părăsind cu mari regrete Liceul nr. 10, Zoia Kosmodemianskaia, pentru care am și astăzi o mare slăbiciune. Am intrat printre primii, țin minte că parcurgeam listele de admiși, începând de la coadă. Nu mă găseam și începusem să cam transpir, când, iată pe un onorabil loc 8 și pe subsemnatul, din câteva sute de candidați. Clasa a noua am făcut-o, la dorința tatălui meu, filogerman, la o clasă care avea, a doua limbă străină, germana. Am terminat cu un premiu, premiul trei, fără sforțări și meditații, ba ducându-mă mai tot timpul la filme, era epoca superproducțiilor americane și a filmelor franțuzești cu Alain Delon și Jean Gabin. În toamnă, când am revenit la Dimitrie Cantemir mi s-a spus să vin cu unul dintre părinți. Pe scurt se constituise din premianții celor șase clase paralele o clasă specială. Urma să studiem aprofundat fizica și matematica. Șase ore de fizică pe săptămână, șase ore de matematică. Era necesar acordul scris al părinților. Câțiva nu au fost de acord, dar au existat cereri, în scris, de la părinții altor copii care nu fuseseră premianți, care au văzut în această clasă specială o oportunitate. Până la urmă clasa specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir a avut 21 de elevi. Profesorul de fizică era domnul Șerbănescu, fost profesor universitar, scos din învățământul superior pentru legăturile lui cu legionarii. Un geniu pedagogic, spun asta cu toată certitudinea. Profesoara de matematică era formidabila doamnă Cernica, profesor emerit, gradul I, cea care, pe atunci, anima Gazeta Matematică. Dar, destul de des primeam vizitele unor profesori universitari, care țineau cursuri.

 

Iarna, cred că în februarie 1965, au început Olimpiadele școlare. La etapa pe raion, așa se numea pe atunci, toată clasa a trecut. La etapa pe București, am rămas șase. Pe țară, toți șase am fost premiați, eu am luat locul doi, Relu Preoteasa locul întâi și ceilalți restul. A fost o înfrângere zdrobitoare a școlii de fizică de la Botoșani, care era abonată, până atunci, la titlurile olimpice la fizică.

 

La fel s-a înâmplat și în clasa a zecea și în a unsprezecea. Clasa specială de fizică de la Liceul Dimitrie Cantemir aduna mai toate premiile olimpice de la Olimpiadele de fizică și matematică. La etapa pe țară, în clasa a unsprezecea, premierea a fost la Liceul Sf. Sava. Așa îi spunea toată lume, cred că avea un număr și un nume, dar nu le-am știut niciodată. Am luat premiul doi pe țară, din nou. Premiul era din multe cărți de fizică, un pachet mare și de o tabără de pregătire pentru Olimpiada Internațională de la Viena. România, în acel an, 1968, urma să participe. Când am primit pachetul de cărți am făcut un gest, văzusem într-un film. Am dat cărțile unei fete care se clasase modest, luase doar mențiune, la clasa a noua. I-am spus că o să-i trebuie dacă vrea să intre în rândurile premianților. Am fost aplaudat și am atras atenția. La sfârșit m-a abordat un profesor care s-a recomandat a fi profesorul de fizică Fălie de la Liceul nr. 24. M-a condus acasă cu mașina lui și, pe drum, am încheiat o înțelegere. Urma să mă transfer în clasa a 12-a la Liceul nr. 24 și să obțin un titlu olimpic pentru acel liceu. Pretextul era că Liceul 24 este mai aproape de casă. Aș fi făcut parte din prima promoție care termina liceul. Până atunci, Liceul 24 nu strălucise la Olimpiadele tehnice, ce mai, a fost o catastrofă, nu se trecea de raion. Mai bine era la sectorul umanist. Așa că au apelat la mercenari. La mine. Condiția mea era să nu mă plictisească cu prezența la școală și cu celelalte materii, altele decât fizica și matematica. În toamna anului 1968 m-am prezentat la Liceul nr. 24. Când am auzit la catalog numele colegilor mei, m-a apucat amețeala. Bun, povestea mea se cam cunoștea, la Liceul 24 nu se intra oricum. Am intrat în grațiile clasei a 12-a B, erau doar două clase paralele, când i-am dat o lecție profesoarei de matematică, nu am știut niciodată cum o chema, i se spunea dințoasa - matematica învățată de la doamna Cernica era un kung fu mult superior!

 

Apoi faptul că puteam să lipsesc oricând și să mă ridic și să plec de la extemporalele neanuțate, sau să refuz să ies la tablă, îmi conferea un fel de aură de băiat rău. Bun, eram un mercenar și mi-am făcut treaba, în acel an am adus Liceului 24 un titlu de Olimpic pe țară, la fizică, din nou un meritat loc doi, eram abonat la locul doi. Primul întâi îl luaseră cei de la Cantemir, parcă uriașul Cătălin Mureșeanu, devenit apoi cel mai bun specialist în robotică de la... NASA!

 

La Liceul 24 eram singurul care purta uniforma reglementară, din stofa acea proastă, toți ceilalți colegi ai mei, inclusiv cei care... ei lăsăm, altă dată, deci toți colegii mei aveau uniforme croite din stofe scumpe, moi, din lână englezească, de culoare albastru petrol, nimeni nu purta, ca mine, uniformă de-a gata. Tata, care a observat acest lucru, mi-a spus că o să-mi facă și el o uniformă de comandă. Am refuzat, așa mă simțem bine, uniforma aspră și bățoasă îmi venea bine, nu eram unul de al lor și doream să se vadă asta. Dar, cu aura mea de mercenar, de băiat rău într-o uniformă ieftină și aspră, aveam un mare succes la fete, care mă invitau mereu la ceaiuri și aniversări. Apoi, toată lumea m-a invitat, de pe atunci aveam o conversație interesantă și plăcută. Așa am intrat în multe case, am cunoscut multă lume, de fapt pe toți cei care contau pe atunci, inclusiv Ceaușescu. Nu am întâlnit pe acolo niciun comunist, ci doar oameni bogați și cu putere care țeseu intrigi și complotau împotriva altor oameni bogați și cu putere. Punct. Comunismul era pentru public.

 

Mâine o să vă povestesc despre GOSTAT-ul de pe Bulevardul Kalinin o altă mărturie trăită de mine, mulți, foarte mulți dintre domniile vostre, dragi lupi, padawani și hobbiți îmi solicitați aceste rememomrări, poate pentru că timpul fuge, parcă zboară, iată, mâine este, o altă zi!

 

 

 

 

BERBEC  Este un moment de echilibru, un reper în strategia ta pentru anul acesta. Echinocțiul îți aduce unele confirmări ale intuiției tale, dar, mare atenţie la răceală şi la durerile de dinţi! Curiozitatea ta înnăscută te împinge înainte, către noi orizonturi. Nu trebuie să fie neapărat expediţii geografice, sfera socialului te îmbie la fel de mult ca şi spaţiile savanei africane. Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare!

 

TAUR   Echinocţiul de primăvară aduce unora dintre nativii din Taur o schimbare în bine: o veste bună, sau o promisiune tentantă. La serviciu, însă, nu te lăsa încărcat cu sarcini suplimentare! Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi poate fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil. Toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău!

 

GEMENI  Mai calm şi mai activ decât de obicei, poţi să rezolvi astăzi unele lucrări întârziate sau să faci ceva progrese. De echinocțiu evită discuțiile în contradictoriu în familie sau cu prietenii. Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. Vine în sfârşit căldura, toată lumea se grăbeşte. Tu ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte merge turma ta de taurine, direcţia vieţii tale. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta, sau cum să-ţi îmbunătăţeşti situaţie prezentă.

 

RAC   Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri negative pentru orice amănunt. Nu eşti singurul care ai probleme și frustrări! Dar, aspecte favorabile sub aspect emoţional personal, adică sentimental. Astăzi s-ar putea sa ai de mediat între două persoane din anturaj. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus!

 

LEU   Eşti în criză de timp! Astăzi ai multe pe cap. Ești obosit și ai nevoie de mai multă energie. Un tip de energie se obţine pe seama altui tip de energie. Relaxează-te, fă ceea ce îţi place! A venit glorioasa primavara chiar cu vremea si vremurile astea ciudate, capricioase şi chiar neplacute. Astăzi, nu vorbi, însă, fără să-ţi faci înainte un plan. Foloseşte intuiţia, dar nu te lăsa purtat de ea. Disimulează-ţi cu iscusinţă intenţiile printre imagini frumoase, poetice şi pline de culoare. Apoi exprimă direct şi hotărât ce ai de spus.

 

FECIOARĂ  Ai un program încărcat, mobilul sună mereu, o zi densă! Nu dispera, fii echilibrat de echinocțiu, eşti aproape de o soluţie pentru rezolvarea unei probleme sentimentale mai deosebite. Dar, atenţie la ce-ţi doreşti - să nu fie un dar otrăvit, vorba Agathei Cristie „cutia cu bomboane otrăvite”! O zi relativ bună, din punct de vedere personal. Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. O idee interesantă îţi lumineză sufletul. Poţi să faci mult bine cu bani foarte puţini. Nu ezita! Sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, mici călătorii, reuniunile de familie.

 

BALANŢĂ  Astăzi poţi îndrepta convenabil o eroare involuntară din trecut. Posibile surprize plăcute în cursul dimineţii. Găseşti multă satisfacţie în faptul că, în sfârșit, începe primăvara! Domeniile favorizate astazi sunt cele ale familiei si relatiile de amor, cele defavorizate privesc sectorul financiar si relatiile sociale. Adică cine are noroc la dragoste nu are noroc la bani! Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic!

 

SCORPION  De echinocţiu problemele Scorpionilor par să devină mai serioase. Pentru că tu crezi aşa! Sfatul meu este să te grăbeşti încet. În caz contrar, poţi să pierzi din vedere amănunte importante. Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Evită deciziile la grabă, în cursul dimineţii. Seara este mai bine potrivită pentru concluzionarea unor afaceri-relaţii. O veste, o informaţie îţi oferă o oportunitate neaşteptată, dar deosebit de plăcută/profitabilă.

 

SĂGETĂTOR  În ziua echinocţiului trebuie să respecţi legile nescrise, tradiția! Nu încerca să impui celor din jur interesele tale imediate, ci mai bine respectă regulile jocului ca să ai succes! Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi în care socializezi mai tot timpul. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba.

 

CAPRICORN  Nu lua hotărâri importante, mai ales în ceea ce înseamnă situaţii cu active, sau imobiliare, decizii pentru casa, apartamentul tău, gen în ce culoare zugrăvim, sau ce parchet nou punem! Astăzi, armonia şi echilibrul echinocţiului de primavara, dar şi steaua fixa Altair te ajută sa-ţi înţelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitatile şi drumul pe care să-l urmezi. Pastreaza-ti calmul şi zambetul pe buze si reprogrameaza toate deciziile importante si intalnirile decisive pentru o zi mai buna!

 

VĂRSĂTOR  Ai proiecte clare, dar încă nu găseşti modalitatea, tehnologia, timpul potrivit, ca să le aplici. Fii atent, de echinocțiu evită să te implici în orice legat de bani. Nu promite nimic! Evită să te implici astăzi în orice activitate legată de autorităţi. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sentimentale. Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile chiar dacă ai dreptate. Dar, dreptatea este aşa de relativă!  Mai lăsă-i şi pe alţii să aibă dreptate, aşa, pentru frumuseţea jocului!

 

PEŞTI  O zi favorabilă. Dar, viaţa ta sentimentala nu este suficient de intensa pe cât ai dori. Astăzi trebuie să dai dovada de discreţie, diplomaţie şi eleganţă în relaţiile sociale, emoționale. Eşti încurajat de familie, prieteni, colegi de serviciu, chiar de şeful tău, să continui cu idea ta. Poate fi ceva interesant, poate o sursă de venituri alternativă. Sau, de un talent al tău! Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri!