Ludovic Orban:”E nevoie de schimbarea la față a PNL Renașterea PNL înseamnă recâștigarea încrederii românilor în partid”
- Feri Predescu
- 15 martie 2017, 21:41
Candidatul la șefia PNL, Ludovic Orban, vrea să atragă în echipa cu care poate conduce partidul mai mulți membri de partid din filialele locale. Constanța este al zecelea județ în care el a ajuns în cadrul campaniei electorale pentru alegerile interne, din iunie 2017. Ludovic Orban consideră că una dintre greșelile PNL a fost că a avut conduceri numite, nelegitimate prin votul membrilor de partid.
Ludovic Orban a declarat în această seară la Constanța că este dispus să își asume responsabilitatea conducerii PNL, convins că îndeplinește condițiile pentru a participa împreună cu echipa care va fi aleasă și la nivel național și județean la „renașterea PNL”. El este acum în perioada de formare a echipei sale și de aceea, campania sa este structurată pe două perioade. “Prima, mă duc în fiecare organizație județeană, scopul fiind să îi ascult mai mult pe colegii mei de partid, să aflu care sunt criticile, nemulțumurile și de asemenea să ascult idei, sugestii”, a spus Ludovic Orban.
Apoi își va elabora moțiunea. „Din echipa mea trebuie să fie și oameni din țară. Asta a fost una din marile probleme a PNL, cei din conducerea centrală s-au uitat mai mult în jurul lor,la București și nu a avut în vedere membrii din filiale. Ori eu cred că PNL are resursa umană care trebuie valorificată.” Iar renașterea PNL, în accepțiunea lui Ludovic Orban, înseamnă de fapt o recâștigare a încrederii cetățenilor români, in special a celor care împărtășesc valorile de dreapta, liberal conservatoare, naționale pe care le promovează PNL, reprezentarea lor prin acțiunea politică, prin deciziile politice ale partidului, prin comunicarea directă cu ei”.
Fiind un om care crede în “autonomie”, Ludovic Orban se bucură că au loc alegerile din partid. “Una dintre principalele cauze ale greșelilor pe care le-am făcut a fost faptul că am avut conduceri numite, care nu au fost legitimate prin votul membrilor. Nu au beneficiat de încrederea oamenilor din partid. Membrii PNL trebuie să își aleagă liderul, ei știu foarte bine pe cine să aleagă, cine beneficiază de încredere în partid și în afara partidului. Evident că trebuie schimbat întreg dispozitivul de imagine al partidului, e nevoie de o schimbare la față a partidului, e nevoie de noi comunicatori, de noi lideri, de un alt mod de abordare a comunicării”, a concluzionat Ludovic Orban.