GUVERNUL PREGĂTEŞTE un nou tip de CONTRACT DE MUNCĂ. Experţii susţin că STATUL VA FI AVANTAJAT

GUVERNUL PREGĂTEŞTE un nou tip de CONTRACT DE MUNCĂ. Experţii susţin că STATUL VA FI AVANTAJAT

Ministerul Muncii lucrează la un nou tip de contract de muncă. Acesta se adresează celor în prezent la care lucrează prin teleworking. Cine va avea de câștigat.

Mai exact, guvernul a gândut acest contract pentru persoanele care lucrează de la distanţă folosind tehnologia informaţiei, în cadrul unui contract de muncă în care activitatea care ar putea fi efectuată şi la sediul sau spaţiile angajatorului, este efectuată în mod regulat în afara sediului sau spaţiilor respective.

 

„În vederea elaborării proiectului de act normativ susmenţionat, s-a constituit un grup de lucru la nivel de experţi format din reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi ai Inspecţiei Muncii. 

 

După finalizarea proiectului, acesta va fi pus în dezbatere publică în special cu reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi ai mediului de afaceri. Menţionăm că data de adoptare a proiectului de act normativ este octombrie 2017”, precizează Ministerul.

 

Specialiștii în resurse umane spun că acest nou tip de contract avantajează în principal statul, prin faptul că va încasa mai multe taxe, și mai puțin pe angajați.

Ne puteți urmări și pe Google News