Fotografia pe care am găsit-o în arhiva EVZ, alături de soție și de prietenul său Adrian Păunescu, mi-au readus în memorie războiele purtate de cei doi poeți în „Epoca de aur”, când se băteau pentru supremație politică în cercul camarilei lui Ceaușescu.
Parcurgerea textului legat de împușcarea la Revoluție a unui jurnalist belgian, publicat în pagina alăturată, mi-a amintit despre o mărturisire extrem de interesantă de-a lui Vadim. Așa că povestea fotografiei cu Păunescu va fi povestea rămasă pe un rest de peliculă tv, despre ce s-a petrecut în România în anii 1989-1990.
Corneliu Vadim Tudor a povestit, într-o emisiune de la B1, din preajma Revelionului 2012/2013, 27 decembrie, când lumea e prinsă între cadouri și sarmale, un episod puțin cunoscut și pe care mai marii armatei de la acea vreme sau vreun procuror care s-a ocupat de dosarele Revoluției nu le-au negat sau comentat. Moderatorul emisiunii era Nelu Barbu, iar cunoscutul revoluționar Teodor Mărieș a intervenit telefonic. Din dialogul reprodus mai jos, aflăm despre o declarație uluitoare făcută de fostul premier Petre Roman, dar, mai ales, despre întâlnirea lui Vadim Tudor cu agenți KGB, rămași în București după decembrie ’89.
- Corneliu Vadim Tudor: Vreau să te întreb şi eu ceva, Mărieș, că tu ai fost participant direct. Cum ţi se pare acum afirmaţia recentă a lui Petre Roman, că în toamna lui 1989 au intrat circa 30.000 de agenţi KGB în România?
- Teodor Mărieş: Da. Păi, Petre Roman probabil că pe filiera lui taicăsău, lui Walter Roman, a rămas în legătură cu agentura sovietică şi probabil că a primit raportul...
- Corneliu Vadim Tudor: E unul dintre ei, el fiind unul dintre ei. Pentru că să-ţi spun un lucru: Eu am văzut câţiva agenţi de genul acesta în decembrie ’90, după un an. Mergeam la Cimitirul Ghencea unde era şi e în continuare înmormântată iubita mea mamă, se prăpădise din decembrie 1988, şi m-am dus în Piaţa Moghioroş cu familia să cumpăr nişte ţigări să dau la gropar, să dau la cerşetori, pomeni. Şi erau nişte oameni ciudaţi cu treninguri pe care scria CCCR şi vindeau ţigări.
- Teodor Mărieş: Bine că nu scria NKVD, domnule preşedinte.
- Corneliu Vadim Tudor: Numai unul sau doi ştiau... Nu mai era NKVDul, era KGB-ul. Şi i-am întrebat, că erau vreo doi care ştiau româneşte din Basarabia, cu accent ca Mona Pivniceru: Măi, mai aveţi – că nu erau suficiente pentru câte pomeni aveam eu de făcut. Zice: Mai avem, dar la hotel. Zic: Dar unde staţi voi? La Căminul Haiducul, la MApN, unde făcusem eu şcoala de ofiţeri în rezervă, nu la Securitate, ci la Armată. Şi zic: Hai să mergem până acolo. Dar erau vreo 30. Dar ce faceţi voi aici, că nu sunteţi turişti să staţi la hotelul Ministerului Apărării Naţionale? Deci, ei ai fost ţinuţi de Iliescu şi pentru mineriade şi pentru alte chestiuni murdare de rezolvat. Am fost ţară sub ocupaţie sovietică atunci.
- Teodor Mărieş: Aveţi dreptate, sunt convins că a existat, că această agentură a existat, că a fost folosită, ea a fost retrasă în mare parte undeva prin august abia. Dar, probabil că s-au păstrat încă o seamă de trupe până la sfârşitul anului.
Recomandările noastre
