Povestea impresionantă a unei studente la Drept. Ucisă de embrionul fratelui geamăn, pe care l-a purtat în pântec 20 de ani!
- Gabriel Fere șteanu
- 1 martie 2017, 00:00
Râuri de lacrimi şi explicaţii prea puţine au rămas în urma frumoasei Teodora Tudose. Tânăra de doar 20 de ani, din Buzău, a fost răpusă de o boală necruţătoare: o encefalită autoimună cu anticorpi, provocată de embrionul fratelui său geamăn, pe care l-a purtat în pântece, fără să ştie, întreaga ei viaţa. Doar medicii îşi mai pot explica decesul fetei care nu a avut niciun simptom până în noiembrie, anul trecut
Teo, aşa cum o numeau prietenii, rămâne un exemplu pentru colegi, dar şi un exponent de seamă al generaţiei ei. În urmă cu doi ani, când a venit în Bucureşti, la facultate, visa să devină judecător.
Reprezentanta studenţilor de la Drept
După ce a intrat la una dintre cele mai prestigioase şcoli de drept din România, Teo simţea că reuşita trebuie completată cu o serie de alte activităţi, aşa că a decis să se implice în Asociaţia Studenţilor în Drept. Dovadă că munca nu o speria, iar obiectivele au fost mereu înalte, la scurt timp, Teo a ajuns să fie un membru de bază pentru echipa de studenţi. În scurt timp, meritele ei au fost recunoscute si a devenit directorul unui departament din asociaţie.
Avea rezultate uimitoare
Dimineaţa era la cursuri şi seminarii, iar seara la şedinţele ASD. Colegii, muţi de durere, reuşesc cu greu să vorbească despre prietena lor la trecut. Ea era cea care îi ajuta mereu cu cursuri, în caz că lipseau, pentru că Teo era un student cu rezultate uimitoare. În fiecare dimineaţă, cu zâmbetul pe buze, urca pe treptele facultăţii şi se oprea să vorbească cu oamenii dragi ei. Reuşea, de fiecare dată, să îi înveselească pe cei din jur. Teo, era, fără doar şi poate, un om pozitiv. După ce îşi termina cursurile de dimineaţă, seara revenea la facultate, acolo unde planifica activităţile studenţeşti care i-ar încânta pe colegii ei. Era un om de echipă, organizat şi entuziasmat.
Noiembrie, început de calvar
Primele semne de îngrijorare au apărut brusc. În luna noiembrie, Teodora a început să acuze dureri de cap şi stări de ameţeală. Ajunge de urgenţă la spital, unde medicii pun instant un diagnostic incredibil: encefalită autoimună cu anticorpi anti NMDA şi anticorpi AMPA. Teo devenea atunci doar un om firav, pe un pat de spital. Brusc, fără ca nimeni să se aştepte, la trei zile de la internare, viitoarea judecătoare intra în comă.
Cursă contra cronometru
Părinţii, familia şi medicii, cu inima în gât, au calculat rapid posibilele soluţii şi au început cursa pentru viaţă. Rapid, embrionul, transformat după ani într-o tumoră, a fost extirpat, dar Teodora nu răspundea la tratament. Organismul ei nu mai avea putere să lupte. Medicii de la Spitalul Elias au făcut tot posibilul să trateze infecţiile, astfel încât fata să poată fi transportată în străinătate.
Au strâns peste suma necesară operaţiei
Preţul supravieţuirii, calculat la Viena, era de 15.000 de euro. Colegii şi cunoscuţii lui Teo au început strângerea de fonduri. Au reuşit să depăşească suma cerută de medicii din Austria, cu multă implicare şi susţinere din parte tuturor celor care au apreciat- o pe Teo.
Ultima zi
La fel ca diagnosticarea, trecerea în nefiinţă a lui Teo a venit în momentul în care cei mai mulţi aşteptau veşti bune. Ajunsă în Viena, alături de părinţi, înainte de operaţia care îi putea salva viaţă, inima Teodorei a cedat. De atunci, liniştea, uimirea şi durerea s-au instalat în sufletele apropiaţilor şi ai celor care au auzit de studentă. Colegii de la Facultatea de Drept de la Universitatea din Bucureşti o omagiază astăzi pe colega lor, acolo unde ea a vibrat şi zâmbit pentru ultima dată, la facultate.
Pentru Tănă, lupta continuă
Diagnosticul de encefalită autoimună a fost pus şi pentru Tănă Guşiţă. În vârstă de 20 de ani, studentă tot la Drept, Tănă continuă lupta cu boala. De ieri, tânăra este pacient al unei clinici din Stuttgart, în grija celor mai bune mâini.