„Genocidul de la Khojaly, îndreptat împotriva întregului popor azerbaidjan, prin cruzimea sa inimaginabilă și metodele inumane de represiune, reprezintă un act de barbarie în istoria umanității. În același timp, acest genocid este o crimă istorică împotriva întregii umanități”.

Khojaly – un mic orășel din regiunea Nagorno-Karabah a Azerbaidjanului, la fel ca Babii Yar, Osvențim, Khatyn, Buchenwald, a încetat demult să mai fie doar o denumire geografică. Acest punct de pe hartă reprezintă unul din tragicele locuri unde au fost săvârșite crime în masă, cruzimea și barbaria cărora au cutremurat întreaga lume. Au trecut 25 de ani, însă durerea provocată de baia de sânge săvârșită de agresorii armeni în orașul Khojaly încă nu a trecut. 

Genocidul de la Khojaly a intrat în istorie ca unul dintre cele mai groaznice acte de terorism în masă, înfăptuit de șoviniștii și extremiștii armeni împotriva azerbaidjenilor. Pe parcursul a 20 de ani, poporul azerbaidjan a fost supus în permanență epurărilor etnice și politicii de genocid din partea armenilor și a inspiratorilor acestora. Azerii au fost alungați în masă de pe pământurile lor strămoșești, au devenit refugiați și strămutați forțat, toate aceste evenimente fiind însoțite de distrugerea satelor și a orașelor și de moartea a zeci de mii de oameni nevinovați. 

Cercurile naționaliste și extremiste armene, care au inaugurat în anul 1978 în Nagorno- Karabah un monument în evocarea strămutării lor din Iran în Azerbaidjan, în scopul realizării ideii «Marii Armenii» pe pământurile istorice ale Azerbaidjanului, cu ajutorul acoliților lor, au promovat împotriva Azerbaidjanului o constantă politică de cotropire. Iar pentru a-și atinge acest scop sângeros, au săvârșit cu regularitate astfel de crime barbare, numeroase acte teroriste, masacre, deportări și acte de genocid.

Expulzarea azerbaidjenilor de pe pământurile lor istorice, desfășurată de-a lungul întregii perioade ce a succedat după ocuparea teritoriilor azerbaidjene de către trupele Rusiei țariste la începutul secolului al XIX-lea, a continuat și în perioada sovietică. Multe documente istorice arată că, în anii 1905-1907, 1918-1920, 1948-1953, sute de mii de azerbaidjeni au fost supuși politicii de epurare etnică, genocid, exterminare în masă pe teritoriile lor istorice din Caucaz și deportării de pe pământurile lor natale.

Pretențiile armenilor asupra teritoriilor azere, inclusiv asupra regiunii Nagorno-Karabah, fac parte din planul strategic de creare a "Marii Armenii". Odată cu venirea la conducere, în 1985, a susținătorului armenilor, Mihail Gorbaciov, cercurile conducătoare ale Armeniei, folosindu-se de patronajul și oblăduirea conducerii de la Kremlin, au început să promoveze pretenții teritoriale la ținuturi azerbaidjene. Evenimentele de pe scena politică au început să se dezvolte cu o asemenea viteză, încât azerbaidjenii, incapabili să înțeleagă "esența profundă" a  actului politic al liderilor de la Kremlin, se trezeau în fața unui alt act perfid comis de către aceștia. Conducerea superioară a URSS lua decizii după decizii, aparent menite să stabilizeze situația din Nagorno-Karabah, dar în realitate, nu a fost adoptată nicio măsură concretă. Dimpotrivă, aceste documente doar au legitimat intervenția republicii vecine în afacerile interne ale Azerbaidjanului, oferindu-i un larg spațiu de manevră în regiunea Nagorno-Karabah, anulând drepturile constituționale ale Azerbaidjanului pe teritoriul său. Începând cu anul 1987, în jurul Azerbaidjanului a fost declanșat și perpetuat un adevărat război informațional. În mass-media sovietică nu apăreau practic nici două enunțuri adevărate despre evenimentele din Azerbaidjan, totul era prezentat într-un mod distorsionat, iar ceea ce real era imposibil de dezavuat, era doar ostentativ suprimat. După evenimentele din februarie 1988, au început acțiunile militare de cotropire a regiunii Nagorno-Karabah. Forțelor armate armene li s-au alăturat o parte a forțelor armate ale URSS, situate în Armenia și in Regiunea Autonomă Nagorno-Karabah a RSS Azerbaidjan.

Așa cum relatează mulți martori ai tragediei de la Khojaly, în asaltul asupra orașului a luat parte Regimentul de infanterie motorizata 366 al fostei Armate Sovietice. Trebuie menționat rolul special al acestui regiment în desfășurarea tragediei de la Khojaly. El a efectuat în mod repetat tiruri de artilerie în direcția satelor din Azerbaidjan și asupra orașului Șușa. O dovadă clară în acest sens este că o parte din echipamentul ofensiv militar al regimentului, inclusiv vehicule blindate, au fost predate armenilor după tragedia de la Khojaly, pentru comiterea în continuare a acțiunilor separatiste împotriva Azerbaidjanului.

În noaptea de 25 spre 26 februarie 1992, forțele armate armene, cu participarea militarilor din Regimentul de infanterie motorizată 366 al fostei URSS, au luat cu asalt orașul Khojaly, populat în principal de azerbaidjeni. Lista agresorilor conține persoane precum adjunctul comandantului regimentului pentru logistică, colonelul Bailukov; comandantul primului batalion, colonelul Moiseev; comandantul celui de al doilea pluton, maiorul Oganian; comandantul celui de al treilea pluton, maiorul Nabokih; seful Statului major al primului batalion, maiorul Citcian; șeful serviciului de informații al regimentului, maiorul Airiian; comandantul de companie, locotenentul maior Mirzohalzarov; șeful plutonului de recunoaștere, locotenentul maior Khrinhua; comandantul companiei de tancuri, locotenentul maior Garmash; comandantul de companie, locotenentul maior Akopian; comandantul de companie, locotenentul maior Vavilovski; comandantul de pluton, locotenentul maior Lîsenko; comandantul de baterie, locotenentul maior Azarov; comandantul bateriei anti-tanc, locotenentul maior Abramov; comandantul celei de a treia companii de tancuri, locotenentul Balejnîi; comandantul plutonului de tancuri, locotenentul Smakin; comandantul companiei de geniști, locotenentul Racikovskii; adjunctul șefului recunoașterii, locotenentul Bondarev; comandantul plutonului de radiochimie, locotenentul Kulov, precum și alți 41 de ofițeri inferiori  armeni.

Asaltul asupra orașului Khojaly a început noaptea, cu bombardarea acestuia de către tancuri, mașini blindate și tunuri. Orașul a fost blocat pe trei laturi, iar oamenii au încercat să scape prin trecătorile montane, însă au devenit victime inocente ale barbariei armene. În apropierea satului Nahicivanik, forțele armate armene au deschis focul asupra oamenilor neînarmați. Forțele azere nu au putut să vină în ajutorul locuitorilor din Khojaly și nici măcar nu au putut să recupereze cadavrele. Doar la data de 28 februarie, un grup de ziariști locali au putut ajunge la locul azerilor decedați. Câmpul era presărat cu cadavre. Aceste imagini au îngrozit toată lumea. Însă nici ei nu au reușit să recupereze cadavrele din cauza focului puternic deschis de militanții armeni. A doua zi, împreună cu ziariștii locali, la locul tragediei a sosit și un grup de ziariști străini. Ceea ce au văzut a fost chiar și mai înspăimântător - cadavrele au fost batjocorite, brutal mutilate. Multe dintre cadavre aveau ochii scoși, urechile tăiate, membrele retezate, abdomenul sfârtecat. Unele persoane decedate au fost găsite scalpate, arse sau strivite de utilaje grele de transport.

Ca urmare a acestui act terorist îngrozitor au fost ucise 613 persoane, 1.000 de oameni pașnici de diferite vârste au devenit invalizi in urma rănilor provocate de armele de foc. Cu o cruzime ieșită din comun au fost omorâte 106 femei, 63 de copii, 70 de persoane în vârstă, 8 familii au fost complet lichidate, 25 de copii au pierdut ambii părinți, 130 - unul dintre părinți, 1275 de locuitori pașnici au fost luați ostatici, în timp ce soarta a 150 dintre ei încă nu este cunoscută. O parte din populație, care a vrut să se salveze, a fost ucisă în ambuscade organizate anterior.

Conform datelor Centrului rus pentru drepturile omului "Memorial", în patru zile au fost aduse în orașul Agdam din Khojaly 200 de cadavre, au fost înregistrate zeci de cazuri de profanare a cadavrelor. În Agdam au fost supuse expertizii medico-legale 181 de cadavre (130 de bărbați și 51 de femei, inclusiv 13 copii). În urma examinării, s-a constatat că 151 de persoane au decedat în urma rănilor provocate de gloanțe si schije de proiectile, 10 persoane au murit din cauza loviturilor cu obiecte contondente; de asemenea, au fost constatate cazuri de scalpare a persoanelor încă aflate în viață. Aceste cifre doar vin să confirme faptul că Khojaly este cea mai sângeroasă tragedie care a avut loc ca urmare a conflictului armeano-azer din Nagorno-Karabah.

Presa străină descria în felul următor brutalitatea acelor atrocități: revista Croix-l'Evenemant (Paris), 25 martie 1992: "Armenii au atacat localitatea Khojaly. Întreaga lume a putut să vadă cadavrele desfigurate. Azerbaidjenii vorbesc despre mii de uciși". Ziarul “The Sunday Times” (Londra), 1 martie, 1992: "Soldații armeni au nimicit sute de familii". Ziarul „Financial Times” (Londra), 09 martie, 1992: "Armenii au tras în coloana de refugiați, care se deplasau spre Agdam". Ziarul „The Times” (Londra), 4 martie 1992: "Multe persoane au fost mutilate, iar de la o fetiță a rămas doar capul". Ziarul „Izvestia” (Moscova) 4 martie, 1992: "Camera video a arătat copiii cu urechile retezate. O femeie în vârstă avea jumătate de față tăiată. Bărbații au fost scalpați". Ziarul „Le Monde” (Paris) 14 martie 1992: "Jurnaliștii străini aflați în Agdam, au văzut printre femeile și copii uciși la Khojaly trei persoane scalpate, cu unghiile smulse. Acest lucru nu este o propagandă azeră, ci realitatea". Ziarul „Izvestia”, 13 martie 1992: "Maiorul Leonid Kraveț: Am văzut personal în jur de o sută de cadavre pe deal. Un băiețel era decapitat. Pretutindeni erau cadavre de femei, copii, si bătrâni, uciși cu o cruzime inimaginabilă".

Astăzi este incontestabil faptul că principalii criminali și autorii actelor de genocid comise în orașul Khojaly au fost unitățile armate armene și personalul regimentului de infanterie motorizat 366. Acțiunile acestora reprezintă o grava încălcare a drepturilor omului, o neglijare cinică a actelor juridice internaționale, cum ar fi Convenția de la Geneva, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Declarația privind protecția femeilor și copiilor în situații de urgență și conflicte armate și alte acte de drept internațional.

Cu toate acestea, nimeni încă nu a fost pedepsit pentru săvârșirea respectivelor crime oribile. Victimele și călăii continuă să coexiste unul lângă celălalt, organizatorii și beneficiarii continuă să-și construiască planuri sinistre, trasează frontiere după bunul plac și țin o evidență cinică a victimelor lor. Incapacitatea (sau lipsa de dorință) a comunității internaționale în a rezolva conflictul din Nagorno-Karabah, pe baza normelor și principiilor de drept internațional, recunoscute universal, generează pericolul apariției unor noi tragedii, și nu numai în Azerbaidjan. Orice crimă care rămâne nepedepsită, atrage după sine alte crime. Armenii, profitând de credibilitatea de care se bucură în lumea creștină, doar multiplică minciunile, prezentând agresorii drept victime, încercând să transfere vinovăția din cârca celor vinovați în cârca celor care au suferit. Este inutil să menționăm, că în contextul conflictului din Nagorno-Karabah, aflat încă în desfășurare, monopolul unei părți asupra adevărului nu este doar periculos - este letal. Cuvintele rostite în 1984 de Ambasadorul SUA la ONU, d-na Jeane Kirkpatrick, cu referire la o campanie dură împotriva sionismului, au devenit de actualitate și în ceea ce privește conflictul armeano-azer: "Am permis minciunii să se răspândească, fără a o combate. Apoi, aceasta s-a transformat în politică, iar această politică, care, de asemenea, nu a fost condamnată, s-a transformat în moarte... Uneori, destinul unor popoare întregi depinde de cuvinte ... ".

Au trecut douăzeci și cinci de ani de la tragedia de la Khojaly, însă și în prezent locuitorii săi, care au devenit refugiați și persoane strămutate forțat, precum și întregul popor azerbaidjan, așteaptă rezolvarea justă a conflictului din Nagorno-Karabah, încetarea agresiunii Armeniei împotriva Azerbaidjanului și restabilirea integrității sale teritoriale. Ei fac apel la comunitatea internațională, solicitând restabilirea dreptății, condamnarea actelor de terorism și recunoașterea genocidului comis împotriva poporului azerbaidjan din orașul Khojaly. Autorii tragediei, organizatorii și executanții acesteia nu trebuie să rămână nepedepsiți. Dar, din păcate, toți cei implicați în această crimă oribilă încă nu și-au primit pedeapsa meritată. Dar nici o crimă nu poate rămâne nepedepsită, iar, mai devreme sau mai târziu, autorii acesteia vor apare în fața judecății istoriei și a propriei lor conștiințe.

Prof. Dumitru Bălan