Iohannis, cerere din partea rudelor lui Iuliu Maniu. Vezi ce dorește strănepotul fostului prim-ministru

Iohannis, cerere din partea rudelor lui Iuliu Maniu. Vezi ce dorește strănepotul fostului prim-ministru

Strănepotul lui Iuliu Maniu, Dr. Ioan Boilă, a formulat o cerere către președintele țării, Klaus Iohannis, prin care solicită reluarea căutărilor trupului fostului om politic.

În momentul de față, există convingerea că trupul fostului deținut politic este în groapa comună de la Sighet. „Vă rog, deci, să dispuneți ca toate organele abilitate și cu obligații în acest sens să împlinească această dorință a noastră. Considerăm această obligație firească pentru un stat democrat și responsabil care își cinstește martirii”, se arată în cererea formulată de dr. Ioan Boilă.

Demersul dr. Boilă reprezintă o continuare a eforturilor familiei de a-l aduce pe Iuliu Maniu acasă, la Bădăcin. În anul 1970, Clara Boilă, în calitate de nepoată directă, a adresat un memoriu lui Nicolae Ceaușescu, prin care a cerut indicarea locului în care a fost înmormântat Iuliu Maniu și permisiunea de a-l îngriji. Inițial, nu s-a solicitat exhumarea tocmai pentru a mări șansele unui răspuns pozitiv. Ulterior, după cum ni se prezintă în „Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu”, al cărei autor este parohul Cristian Borz, s-a solicitat „eliberarea autorizației de exhumare și reînhumare a osemintelor lui Iuliu Maniu, fie în cimitirul central din Cluj, fie încomuna Bădăcin, alături de osemintele părinților săi”. Consiliul de Stat aprobă cererea, și urma ca osemintele să fie aduse la Bădăcin, identificate de familie, cunoscându-se faptul că, la momentul morții, Iuliu Maniu nu mai avea niciun dinte și avea o fractură de tibie, precizează salajulpursisimplu.ro.

Delegatul care s-a ocupat de căutarea lui Maniu, însoțit de încă două persoane, ajunge la Bădăcin cu presupusele oseminte ale lui Iuliu Maniu, și, în prezența familiei care era pregătită de înhumare, preotul Matei Boilă, fratele dr. Ioan Boilă, citește datele certificatului medico-legal înmânat de acel delegat și constată că au în față osemintele altei persoane, nu cele ale lui Iuliu Maniu. Astfel că, pregătirile de înmormântare au fost anulate în ultimul moment.

Cererea completă a Dr. Ioan Boilă:

"Voi face o cerere, s-a mai făcut în 1970 de către mama mea, și n-a reușit, voi face înc-o dată o cerere, astăzi, adresată președintelui țării, și să vedem dacă  nu se vor putea găsi (n.r. osemintele lui Iuliu Maniu)”.

„În ziua de 5 februarie 1953, a murit în închisoarea Sighet, Iuliu Maniu, condamnat de comuniști ca trădător de țară. Adevărul este că el a fost condamnat și exterminat pentru că s-a opus comunizării României. El a fost scos din celulă, târât pe coridoarele temniței și aruncat într-o groapă comună pe un teren din Sighet. Noi, familia lui Iuliu Maniu avem ferma convingere că a existat și există posibilitatea de identificare a osemintelor lui Iuliu Maniu și  a le da pentru a fi înmormântate la Bădăcin, lângă părinții săi, conform dorinței sale.

Vă rog, deci, să dispuneți ca toate organele abilitate și cu obligații în acest sens să împlinească această dorință a noastră. Considerăm această obligație firească pentru un stat democrat și responsabil care își cinstește martirii”, semnează dr. Ioan Boilă, la data de 5 februarie.

 

Ne puteți urmări și pe Google News