Triplu IMPACT: Emisarul lui Trump dă piept cu Rusia și China. Reuniunea G20 – liniile de forță după care se va SCHIMBA lumea
- Radu Pădure
- 16 februarie 2017, 13:42
Noul șef al diplomației americane, Rex Tillerson, este așteptat la Bonn pe 16 și 17 februarie, pentru o reuniune crucială a miniștrilor de Externe din G20.
Secretarul de stat american va încerca să le explice omologilor săi declarațiile lui Donald Trump și viziunea sa despre lume. Agenda lui Tillerson va fi foarte încărcată, pe fondul înmulțirii semnelor de întrebare legate de relația cu Rusia, de relațiile economice dintre marile puteri ale lumii sau de provocările la adresa Chinei.
Întâlnirea secretarului de stat Tillerson cu ministrul de Externe rus Lavrov este evenimentul cel mai așteptat al reuniunii. Aceasta survine într-un moment în care oficialii ruși par din ce în ce mai îngrijorați de schimbarea de ton a lui Donald Trump, de la care așteptau o ridicare a sancțiunilor și o normalizare a relațiilor.
Or, marți 14 februarie, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, declara:
„Președintele (Trump) a fost extraordinar de ferm față de Rusia” și că acesta „așteaptă de la guvernul rus o dez-escaladare a violențelor și restituirea Crimeii.”
Întâlnirea Tillerson – Lavrov va avea loc pe 16 februarie, după ce în ajun, pe 15 februarie, Trump a negat orice legătură cu Rusia, după demisia consilierului său pentru securitate, Michael Flynn, acuzat că ar fi mințit în legătură cu relațiile sale cu Moscova.
Această poveste de „legătură cu Rusia este o absurditate”, a reacționat Trump în mai multe mesaje pe Twitter miercuri dimineață.
Și noua poziție economică a Statelor Unite este una dintre chestiunile importante care se cer lămurite la reuniunea G20. Două dintre țelurile declarate ale președinției germane a G20 sunt reafirmarea principiului liberului schimb și lupta împotriva încălzirii globale.
Berlinul dorește de asemenea să evite un război al devizelor, găsind în această privință un sprijin puternic în șeful diplomației chineze, Wang Yi.
La rândul ei, China speră că reuniunea G20 „va trimite semnale pozitive pentru susținerea multilateralismului, ameliorarea guvernaței mondiale și crearea unei economii mondiale inovative, interconectate, deschise și inclusive”, după cum declara Geng Shuang, purtător de cuvânt al ministrului de Externe chinez.
Pe 9 februarie, președintele american pregătea terenul asigurându-l pe omologul său Xi Jinping, într-o convorbire la telefon, că va respecta „principiul Chinei unice”, care interzice orice contact diplomatic între țările străine și Taiwan, la două luni după ce Trump avusese o discuție telefonică cu președinta insulei.
Un semnal de calmare a relațiilor pe care Rex Tillerson va încerca probabil să-l confirme. Pentru moment, Beijingul a refuzat să se exprime despre posibilitatea unei întrevederi bilaterale cu ocazia reuniunii G20.
Rex Tillerson a provocat mânia Beijingului când a amenințat cu blocada pentru a împiedica accesul Chinei la insulele disputate din Marea Chinei de Sud Est. Potrivit presei chineze, o asemenea măsură ar putea duce la o „confruntare militară”.