Declaraţia NEAŞTEPTATĂ a lui Dragnea, referitoare la faptul că a numit lupta anticorupţie un "bullshit"

Declaraţia NEAŞTEPTATĂ a lui Dragnea, referitoare la faptul că a numit lupta anticorupţie un "bullshit"

Liderul PSD, Liviu Dragnea, neagă faptul că înregistrarea difuzată în care spune că problema corupţiei este „bullshit” ar fi veridică.

Întrebat despre înregistrarea apărută în presa elveţiană joi, Dragnea a negat că a folosit acele cuvinte.

"Nu, nu discut asta. Eu nu am spus aşa ceva. (...) Nu ştiu ce au făcut, ce au montat, eu nu pot să spun aşa ceva. Eu nici măcar nu eram singur eu cu acei reporteri", a precizat el, citat de news.ro.

Ulterior, jurnaliştii i-au prezentat liderului PSD înregistrarea şi au difuzat-o în cadrul conferinţei de presă, fiind întrebat dacă este sau nu vocea lui pe înregistrare şi dacă a spus sau nu acele cuvinte.

"Nu facem jocul cu pixelul albastru, eu v-am spus că eu nu am avut această succesiune de cuvinte. Eu nu ştiu fiecare cum le-a montat acolo", a răspuns Liviu Dragnea.

Postul elveţian SRF a publicat, joi, un material legat de protestele din România din cauza OUG privind modificarea legilor penale, în care este citată şi o declaraţie oferită de Liviu Dragnea jurnaliştilor elveţieni înainte de alegeri, în care, întrebat despre lupta anticorupţie, a spus că vrea să vorbească despre viitorul României, nu despre "acest bullshit".